Sport

Universitatea Cluj încearcă prima victorie din retur la Brașov

Cu doar două puncte în minus și fruntașă în zona roșie a clasamentului Ligii 1, echipa FC Universitatea Cluj va încerca să obțină prima victorie din acest retur al campionatului.

Adrian Falub va încerca, în primul meci în deplasare ca antrenor pe banca tehnică, să aducă prima victorie la Cluj din acest an. Pentru această deplasare el nu se va putea folosi de mai mulți jucători de bază, asta din cauza unei gripe care a pus stăpânire pe câțiva jucători, printre care Morar și Ciupe.

Tehnicianul băncii tehnice a Universității Cluj a declarat că meciul de mâine va fi unul deosebit de important mai ales din cauză că se două echipe care suferă din cauza insolvenței, a punctelor și a victoriilor în acest retur. „Se întâlnesc două echipe care au nevoie mare de puncte, două echipe care luptă pentru loc în Liga 1 și anul viitor. Eu cred că sunt două echipe care vin după rezultate nu foarte bune. Poate Brașovul vine după două meciuri de egalitate, după două puncte luate dar poate nu mulțumitoare nici pentru ei. Noi suntem puțin în suferință pentru că avem meciuri în care nu am reușit să câștigăm și nu am reușit să marcăm. Au trecut câteva zile de când suntem și noi la echipă, toată lumea este conștientă de importanța meciului, sper ca și jucătorii să înțeleagă că este un meci important pentru noi în care avem nevoie de rezultat, de puncte. Nu ne va fi ușor pentru că întâlnim o echipă bună care s-a schimbat acum, în iarnă, o echipă masivă cu jucători foarte puternici, cu școala croată, școala sârbă, și ne va fi foarte greu dar avem și noi jucători care să demonstreze că vor să rămână în Liga 1 anul viitor”, a spus Adrian Falub.


Falub spune că nu există probleme de moral și că are „o echipă de bărbați”. „Eu cred într-o echipă de bărbați, o echipă care își dorește foarte mult și care vrea să ia puncte. Am avut o grămadă de probleme, sper să rezolvăm din ele. Un lucru îmbucurător este că în ultimele două meciuri nu am luat gol și asta este un lucru important pentru că atunci când vrei să construiești ai nevoie de o bază”, spune tehnicianul băncii clujene.

Meciul dintre cele două echipe care se situează pe locurile 12 și 13 va avea loc vineri, de la ora 18:00, pe Stadionul Tineretului din Brașov.

Ultimele Stiri
abonare newsletter