Sport

Adrian Mutu ar putea rămîne fără salariu

<p>Fiorentina vrea să nu-i mai plătească salariul atacantului Adrian Mutu, pînă în luna iunie, deorece românul a plecat de la antrenament fără să anunţe.</p> <p>Clubul Fiorentina a cerut suspendarea salariului atacantului român Adrian Mutu pînă în luna iunie, într-o plîngere înaintată Colegiului de Arbitraj al Ligii Profesioniste Italiene, după ce fotbalistul a părăsit un antrenament fără să ceară acordul antrenorului sau a conducerii clubului.</p>

Forul italian va fixa o dată pentru audieri în acest caz, iar apoi va da o sentinţă. Cotidianul „Gazzetta dello Sport“ relatează că Fiorentina a cerut şi ratificarea excluderii din lot a jucătorului până la sfîrşitul anului.

Chiar dacă Mutu şi-a cerut scuze faţă de Andrea Della Valle, principalul acţionar al grupării „viola“, clubul nu e dispus să îl lase să plece la o altă echipă italiană. „Poziţia societăţii este şi rămîne aceeaşi. Iar acum se ştiu care au fost solicitările celor de la Fiorentina în faţa Consiliului arbitral: excluderea din echipă şi de la antrenamente a jucătorului pînă la sfîrşitul anului şi suspendarea integrală a salariului acestuia pînă în luna iunie“, notează cotidianul mai sus menţionat.


În altă ordine de idei, Bologna speră în continuare să reuşească achiziţionarea lui Mutu, după ce încercarea Cesenei a eşuat. Pe lîngă acestă echipă, de serviciile românului s-au mai arătate interesate echipe precum Juventus, LA Galaxy, Genoa sau Galatasaray. Agentul lui Mutu, Ioan Becali, va sosi zilele următoare la Florenţa pentru a încerca să clarifice situaţia.

abonare newsletter