Sport

Cristiano Bergodi vrea o victorie în deplasare cu Voluntari: „Putem ajunge pe loc de play-off”

Antrenorul Universității Cluj, Cristiano Bergodi, își dorește ca echipa sa să se întoarcă cu trei puncte din deplasarea cu Voluntari.

Antrenorul Universității Cluj, Cristiano Bergodi, vrea trei puncte din meciul din deplasare cu Voluntari | Foto: Sergiu CRĂCIUN, monitorulcj.ro Antrenorul Universității Cluj, Cristiano Bergodi, vrea trei puncte din meciul din deplasare cu Voluntari | Foto: Sergiu CRĂCIUN, monitorulcj.ro

 

 


 

Tehnicianul Universității Cluj, Cristiano Bergodi, a spus că vrea ca echipa sa să câștige în deplasare cu FC Voluntari, victorie care i-ar aduce din nou în zona de play-off pe „studenți”.


 

 


Bergodi vrea 3 puncte din deplasarea cu Voluntari

„Mergem cu gândul la un meci foarte greu, dar vrem să câștigăm. Trei puncte ar fi super pentru noi. Am ajunge din nou în zona de play-off. Jucătorii au conștientizat acest lucru”, a declarat Cristiano Bergodi, la conferința de presă premergătoare meciului din deplasare cu Voluntari.

Tehnicianul spune că Voluntari este o echipă care joacă bine acasă, chiar dacă este penultima în clasamentul Superligii.


El a spus că nu are probleme de lot înaintea meciului.

„Important e să fim concentrați la Voluntari. Dacă noi reușim să câștigăm, jucătorii conștientizează că revenim acolo sus (în clasament - n. red.)”, a mai spus Bergodi.


Antrenorul a spus că va urmări meciurile naționalei României.

„Sunt curios. Începe munca lui Gică (Hagi - n. red.) și se vede că este un antrenor foarte bun. Vreau să văd cum se descurcă. Sunt și un suporter, pentru că sunt de atâția ani aici și îmi place dacă naționala României are rezultate pozitive”, a mai precizat Cristiano Bergodi.

Universitatea Cluj întâlnește FC Voluntari în deplasare, duminică, 20 septembrie 2026, de la ora 14.00.

CITEȘTE ȘI:

Un jucător de la Universitatea Cluj și unul de la CFR, convocați la naționala României U21

abonare newsletter