Sport

Eugen Neagoe, discurs dur la finalul meciului cu CFR Cluj: „Nu îmi place să pierd”

CFR Cluj a învins formația „U” Cluj cu scorul de 2-1 (1-0), duminică seara, pe Cluj Arena, într-un meci din etapa a 15-a din SuperLigă. Tehnicianul echipei „U” Cluj s-a arătat nervos la finalul meciului.

Antrenorii echipelor CFR Cluj și U Cluj/ Foto: Paul Gheorgheci/monitorulcj.ro Antrenorii echipelor CFR Cluj și U Cluj/ Foto: Paul Gheorgheci/monitorulcj.ro

 

 


Eugen Neagoe, antrenorul echipei „U” Cluj, a fost extrem de supărat după meciul cu CFR Cluj.

 


Eugen Neagoe a acuzat arbitrajul la finalul meciului cu CFR Cluj. Acesta a transmis că Yeboah ar fi trebuit eliminat, iar al doilea penalty primit de trupa lui Dan Petrescu a fost incorect acordat.

„Ei au o echipă valoroasă, un antrenor bun, un președinte valoros, dar dacă este o fază clară, despre ce vorbim? Ne întoarcem în 1985 când mințeam poporul cu televizorul.


Dacă la golul doi a fost penalty și la Yeboah nu a fost roșu, merităm unde suntem, să jucăm cu Gibraltar. Avem VAR și nu verificăm la golul doi.

Sunt cea mai bună echipă, tot respectul. Dar oamenii care sunt puși să facă dreptatea, să o facă, nu să ne ia la mișto.


Nu am reușit să blocăm când vin momente ca acesta. La golul doi nu a intervenit VAR. La Yeboah nu a intervenit, ați văzut piciorul lui Fulop. Chiar așa fraieri suntem cu toții?

Sunt supărat că nu îmi place să pierd. CFR putea să mă bată cu 4-0, dar nu de maniera asta. Nu așa. Dar de ce se întâmplă doar împotriva noastră?


Spuneți-mi, că mă las, mă duc. Oamenii care sunt puși să facă dreptatea, să o facă, Ce pot să le spun acum (jucătorilor - n.red. ). CFR nu ne-a pus mari probleme.

Au avut două momente fixe. Au fost mai puternici și s-au aruncat acolo la penalty. Meciul trebuia să se termine 1-1. Probabil reușeam mai mult. Jucătorii, i-am felicitat. Ăștia suntem, trebuie să ne ridicăm.

Briceag a avut o problemă, nu am vrut să riscăm cu el. Mitrea nu puteam să-l folosesc decât în Cupă. Singura soluție era Ispas (pe partea stângă - n.red. )”, a declarat Eugen Neagoe, la finalul meciului cu CFR Cluj.

 

CITEȘTE ȘI:

Petrescu a vrut întreruperea partidei cu „U” Cluj, după ce tot stadionul l-a înjurat: „ În România pot fi înjurate legendele”

Faze controversate la „U” Cluj - CFR. Discuții legate de al doilea penalty al campioanei!

„U” Cluj – CFR 1-2. Elevii lui Dan Petrescu s-au impus într-un meci cu trei penalty-uri

Suporterii „U” Cluj, show în Piața Unirii! Au adus steaguri, tobe și fumigene, înainte de Derby-ul Clujului

abonare newsletter