Sport

Erik Lincar, sub presiune la Universitatea Cluj! Clubul vrea să îl dea afară!

Erik Lincar (43 de ani) nu este sigur de situația lui la Universitatea Cluj, după ce au apărut informații privind rezilierea contractului cu nou-promovata în Liga 1.

sursă foto Facebook Erik Lincar sursă foto Facebook Erik Lincar

 

Erik Lincar este antrenorul “șepcilor roșii” din mai 2021 și mai are contract până la finalul sezonului 2022-2023.


Potrivit informațiilor digisport.ro, conducerea clubului din Cluj-Napoca ia în calcul o despărțire de Erik Lincar, în funcție de rezultatul din următorul meci din Liga 1.

Universitatea Cluj este fără victorie în acest sezon și a strâns doar două puncte în clasament.


Universitatea Cluj a pierdut cu UTA (scor 1-2), Petrolul (scor 0-1) și FC Argeș (scor 1-3) și a remizat cu FCSB (scor 1-1) și Universitatea Craiova (scor 1-1).

În etapa a șasea din Liga 1, “U” Cluj joacă pe teren propriu cu Sepsi Sfântu Gheorghe, luni, 22 august, de la ora 17:00.


La conferința de presă, Erik Lincar a anunțat că pregătește în continuare echipa, dar a subliniat că nu va rămâne dacă nu este dorit de către conducere.

"Sunt mulțumit de jucători, sunt determinați, își doresc să câștige primul meci. Poate n-am fost și inspirați. Nu mă simt inferior nimănui, vreau să fim agresivi, să jucăm de la egal la egal cu toții. Nu refuzăm jocul, nu jucăm la ciupeală. Vă dați seama, mi se pare aiurea să vorbesc de zvonuri, de demisii, de situații... Ați vrea să vorbim de demisie? Nu este etic. Postul fiecăruia e în pericol când nu câștigă. Știți de câte ori a fost postul meu în pericol pe parcursul Ligii a doua? Au fost patru-cinci momente limită! Ne-am ridicat și am mers mai departe. 


Eu nu țin să rămân dacă nu sunt dorit! Am plecat de la echipe de pe locul 1. Sunt demn, corect, nu vreau să încurc pe nimeni niciodată. Statistic, niciodată n-am avut trei înfrângeri la rând! Bine, acum e și altul nivelul, Liga 1.

Sunt eșecuri, mi le asum, dar am speranța că luni voi avea jucători determinați, care vor câștiga meciul cu Sepsi. După meci, dacă învingem, va mai întreba cineva dacă plec?


La început, poate și acum, nu mă prea iubea lumea la Cluj. Dar rezultatele au fost de partea mea. Iar un antrenor e ținut în funcție de rezultate. Sunt mândru că sunt unul dintre antrenorii care au realizat ceva pentru acest club", a spus Erik Lincar, la conferința de presă.

CITEȘTE ȘI:

Erik Lincar acuză calitatea jucătorilor. „Dacă nu trecem de fundașii centrali, e complicat”

Erik Lincar nu renunță la Chipciu: „Așteptăm un răspuns. Ar da multe goluri împotriva lui CFR”

Elevii lui Erik Lincar au început pregătirea pentru Liga 1

abonare newsletter