Sport

„Fălcosul”, fost antrenor la CFR Cluj: „Cred că toate cele 3 echipe româneşti se vor califica în grupele Conference League”

Ioan Andone a afirmat că toate cele trei echipe româneşti calificate în play-off vor reuşi să pătrundă în grupele competiţiei europene.

Fălcosul, fost antrenor la CFR Cluj: „Cred că toate cele 3 echipe româneşti se vor califica în grupele Conference League”. FOTO: Facebook/ Fotbal Club CFR 1907 CLUJ-NAPOCA Fălcosul, fost antrenor la CFR Cluj: „Cred că toate cele 3 echipe româneşti se vor califica în grupele Conference League”. FOTO: Facebook/ Fotbal Club CFR 1907 CLUJ-NAPOCA

 

 


Tehnicianul Ioan Andone, prezent pe Arena Naţională la meciul dintre FCSB şi FC DAC 1904 Dunajska Streda, scor 1-0, în turul 3 preliminar al Conference League, a afirmat că toate cele trei echipe româneşti calificate în play-off vor reuşi să pătrundă în grupele competiţiei europene.

 


„Sunt trei echipe calificate (n.r. - FCSB, CFR Cluj şi Universitatea Craiova), din păcate Sepsi nu a reuşit. Dar nivelul ar trebui să fie mai mare, ar trebui să avem echipe cel puţin în Europa League. Eu cred că toate trei vor merge în grupele Conference League. Am încredere, sunt optimist pentru că văd entuziasmul ăsta care pune presiune şi pe jucători şi dau mai mult decât dădeau altădată. Mă bucur pentru Mirel Rădoi şi pentru Craiova, pentru că nu merita să fie eliminată de o echipă din Ucraina care nu a mai jucat din decembrie”, a spus Andone la finalul partidei de pe Arena Naţională.

El a precizat că s-ar fi aşteptat ca FCSB să marcheze mai multe goluri în partida cu slovacii.


„Cel mai mare lucru din această seară a fost publicul, 40.000 de stelişti, marea majoritate. Cred că le era dor după pandemia asta şi parcă vezi o transformare. Fotbal cred că putea mai mult FCSB în seara asta, cred că puteau să înscrie mai mult. FCSB putea să câştige în seara asta cu 3-0 sau 4-0, cel puţin”, a mai spus Andone.

FCSB s-a calificat în play-off-ul Europa Conference League la fotbal, după ce a învins echipa slovacă FC DAC 1904 Dunajska Streda cu scorul de 1-0 (1-0), joi seara, pe Arena Naţională din Bucureşti, în manşa secundă a turului al treilea preliminar al competiţiei. Formaţia bucureşteană câştigase meciul tur cu 1-0. În play-off-ul competiţiei, FCSB va întâlni formaţia Viking Stavanger (Norvegia), care a trecut în turul 3 preliminar de Sligo Rovers FC (Irlanda), cu 5-1 şi 0-1. Echipa condusă de Nicolae Dică va juca acasă primul meci, în 18 august, returul fiind programat în deplasare, pe 25 august.


CFR Cluj s-a calificat în play-off-ul Europa Conference League

CFR Cluj s-a calificat în play-off-ul Europa Conference League la fotbal, după ce a învins echipa belarusă Şahtior Soligorsk cu scorul de 1-0 (1-0), joi seara, pe Stadionul „Dr. Constantin Rădulescu” din Cluj-Napoca, în manşa secundă a turului al treilea preliminar al competiţiei. Partida tur, disputată în Turcia, se încheiase la egalitate, scor 0-0. Campioana României va juca în play-off-ul competiţiei cu NK Maribor (Slovenia), eliminată din Europa League de HJK Helsinki (Finlanda), după 2-0 şi 1-0. CFR Cluj ar urma să joace în deplasare prima manşă, pe 18 august, iar returul va avea loc pe 25 august, la Cluj-Napoca.

Universitatea Craiova s-a calificat în play-off-ul Europa Conference League la fotbal, după ce a întrecut formaţia ucraineană Zaria Lugansk cu scorul de 3-0 (1-0), joi seara, pe Stadionul ''Ion Oblemenco'' din Craiova, în manşa secundă din turul al treilea preliminar al competiţiei. În tur, Zaria Lugansk se impusese cu scorul de 1-0. În play-off-ul competiţiei, U Craiova o va înfrunta pe Hapoel Beer-Sheva FC (Israel), care a eliminat-o pe FC Lugano (Elveţia) cu 2-0 şi 3-1. Universitatea va juca primul meci pe teren propriu, în data de 18 august, iar manşa secundă în deplasare (25 august).

CITEȘTE ȘI:

Calificare! CFR Cluj merge în play-off-ul Conference League. 1-0 cu Șahtior Soligorsk

abonare newsletter