Sfântul Ilie este cinstit de creştini, luni, ca aducător de ploi, după ce, prin rugăciunea sa, a salvat de la moarte poporul din Israel, după trei ani şi jumătate de secetă, dar şi ca divinitate populară a Soarelui şi a focului, atestată prin numeroase tradiţii şi datini.
Peste 3.600 de candidaţi şi-au depus dosarele de admitere, pentru programele de nivel licență, la Universitatea Babeş-Bolyai, în primele două zile de înscriere. Cifra este cu aproape 500 mai mare decât cea înregistrată anul trecut, în primele două zile ale înscrierilor la admitere (2.919). Pentru programele de master ale UBB, și-au depus dosarele 585 de absolvenți.
Ministrul Mediului, Grațiela Gavrilescu, a anunțat, luni, că în 1 ianuarie 2016 intră în vigoare o taxă pentru depunerea deșeurilor la groapa de gunoi de 80 de lei pe tonă, care se va dubla până la sfârșitul anului.
Un hypermarket din Cluj a strâns peste 55.000 lei în timpul campaniei „Luna inimilor deschise”, derulată în perioada 29 aprilie – 23 iunie 2015 în toate magazinele sale din România.
Universitatea Babeş-Bolyai va organiza admitere și pentru specializările noi propuse, atât la nivel licență cât și la nivel master. Astfel, pentru anul universitar 2015-2016, studenții vor putea opta pentru unul dintre locurile disponibile la următoare specializări: geografia turismului în limba germană, studii de securitate în limba engleză, administrarea afacerilor cu predare în limba germană şi leadership în sectorul public, în limba engleză.
Cazul nou-născutului de la Cluj, care a decedat în timp ce medicii și administrația spitalului se certau, scoate la iveală gravele probleme ale sistemului medical. Proasta organizare a sistemului sanitar românesc, litigiile dintre medicii Spitalului Județean Cluj și spaima unui manager că spitalul pe care îl conduce ar fi putut fi acuzat de malpraxis - au luat șansa la viață micuței Sara Maria Șendroiu. Fetița s-a născută prematur, la Cluj, cu o malformație congenitală gravă - hernie diafragmatică.
Doctorul Constantin Ciuce, șeful secției Clinice Chirurgie Generală I din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență (SCJU) Cluj a declarat, luni, că fetiţei născute prematur şi cu o malformaţie gravă “nu i s-a dat o şansă la viaţă”. El spune că nu i s-a permis să o opereze, cu toate că părinții şi-au dat acordul în scris pentru acest lucru. “Acuzăm că nu i s-a oferit o minimă şansă de a putea să fie salvată”, spune Ciuce. Copilul a decedat în cadrul secției Neonatologie, în timp ce managerul SCJU Petru Şuşcă explica părinţilor că au doar două variante: transferul la Spitalul „Marie Curie” din Bucureşti cu elicopterul sau operaţie în cadrul Clinicii de Chirurgie Pediatrică.