Social

Cazare și masă gratuită, pentru pacienții cu cancer care vin în Cluj-Napoca la tratament. O fundație a ajutat 800 de bolnavi

O fundație din Cluj-Napoca oferă cazare și masă gratuită pentru bolnavii de cancer care vin aici pentru tratament. Până acum, în decurs de 4 ani, 800 de bolnavi au primit ajutor.

Cazare și masă gratuită, pentru pacienții cu cancer care vin în Cluj-Napoca la tratament / Foto: Casa Filip - Facebook Cazare și masă gratuită, pentru pacienții cu cancer care vin în Cluj-Napoca la tratament / Foto: Casa Filip - Facebook

 

 


În cei 4 ani de activitate Casa Filip a oferit 10.900 nopți de cazare și o masă gratuită în fiecare zi. Din cauza cererii foarte mari pentru locuri de cazare, fundația a dat startul unei investiții de 500.000 Euro pentru extinderea locației.

 


Fundația oferă spațiu de cazare persoanelor care vin la Cluj-Napoca, din alte localități, pentru tratamentul cancerului.

 


Citiți știrile monitorulcj.ro și pe Google News
 

 

Sprijinul nu se limitează doar la atât. Se oferă și o masă caldă precum și suport și sprijin emoțional în această perioadă dificilă.  Toate acestea la un preț foarte mic pentru cine își permite sau gratuit pentru persoanele nevoiașe, spun reprezentanții ONG-ului.


Fie că sunt persoane care urmează tratamentul sau vin împreună cu cineva care se tratează, Casa Filip îi poate găzdui.

Capacitatea de cazare se va tripla

„Am deschis CASA FILIP în Mai 2018. Locația de atunci – str. Odobești din Cluj-Napoca. O frumoasă casă cu 6 dormitoare, unde puteam găzdui 12 persoane. Din Decembrie 2018 s-a mai adăugat o garsonieră, apoi alte 2 apartamente unde primeam persoane bolnave de cancer. Am reușit să cazăm în jur de 800 de persoane în aproape 4 ani de activitate.


Am oferit 10.900 nopți de cazare și o masă gratuită în fiecare zi. Din păcate am refuzat însă și aproximativ 3000 de oameni, care ar fi avut nevoie de cazare. Fiecare refuz ne-a durut, dar ne-a și provocat să găsim soluții pentru a putea ajuta mai mulți oameni”, afirmă Violeta Goron, Director Casa Filip. 

În anul 2021 Casa Filip a vândut casa de pe strada Odobești și a cumpărat o proprietate lângă gară, unde se va construi o casă nouă, mult mai mare.

Se va construi o casă mai mare pentru bolnavi / Foto: Casa Filip

Investiția se ridică la 500.000 Euro și va avea 15 camere cu câte două paturi și baie proprie, două bucătării cu loc de luat masa și un living luminos și generos. Noua investiție își va tripla capacitatea de cazare, oferind posibilitatea de a caza 40 de persoane / noapte, 11.000 nopți de cazare / an. 

CITEȘTE ȘI:

Cazare gratuită în 20 de locuințe din Cluj-Napoca pentru bolnavii refugiați din Ucraina

Cazare GRATUITĂ în 13 locuințe din Cluj-Napoca, pentru bolnavii de cancer care vin la tratament

abonare newsletter