Social

Două artiste din Ucraina vor cânta într-un spectacol, la Cluj-Napoca. Accesul, gratuit pentru ucraineni

Un recital de muzică ucraineană are loc în Cluj-Napoca luni, la care vor cânta două artiste din Ucraina. Refugiații care se află aici intră gratuit la spectacol.

Soliste ale Operei Naționale și Baletului din Odessa, Anna Bondarenko și Olga Ovcharenko / Foto: Opera Națională Română, Cluj-Napoca - Facebook Soliste ale Operei Naționale și Baletului din Odessa, Anna Bondarenko și Olga Ovcharenko / Foto: Opera Națională Română, Cluj-Napoca - Facebook

 

 


Recitalul este intitulat „Slava Ukraini!” și va fi susținut de soprana Anna Bondarenko și soprana Olga Ovcharenko, luni, 18 aprilie 2022, la Opera Națională Română Cluj-Napoca.

 


Soliste ale Operei Naționale și Baletului din Odessa, Anna Bondarenko și Olga Ovcharenko au fugit din calea războiului, și după un drum riscant, au ajuns în siguranță la Cluj-Napoca.

 


Citiți știrile monitorulcj.ro și pe Google News
 

 

„În semn de solidaritate, Opera Națională Română din Cluj-Napoca le oferă tot sprijinul pentru ca acestea să-și poată continua activitatea profesională și să beneficieze de tot ce au nevoie în această perioadă. Pentru cele două soprane însă, cel mai important este faptul că au posibilitatea de a colabora cu Opera Națională Română din Cluj-Napoca într-o serie de spectacole, în care vor putea transmite tot ceea ce simt, în cel mai emoționant mod.


Recitalul Slava Ukraini! stă mărturie la convingerea că muzica este limbajul universal al păcii, indiferent de perioadele pe care le traversează omenirea. Momentul va fi extrem de emoționant, observând cum muzica deschide dialogul pentru pace, depășind toate barierele și aducând speranța în suflete”, se arată în descrierea evenimentului. 

CITEȘTE ȘI:

Soprană a Operei Naționale din Odessa, fugită din calea războiului, pe scena Operei din Cluj-Napoca

EXCLUSIV. Magazin cu produse gratuite pentru refugiații ucraineni, la Cluj-Napoca: „Aici se vede solidaritatea”. FOTO

Ultimele Stiri
abonare newsletter