Social

Sute de clujeni stau la coadă pentru un card inutil

Marți dimineața, sute de clujeni așteptau la coadă la Casa de Asigurări de Sănătate ca să își ridice cardul de sănătate.

Clujenii care nu şi-au primit cardul național de asigurări de sănătate prin poştă stau în fiecare zi la cozi interminabile la Casa de Asigurări de Sănătate (CAS) Cluj pentru a intra în posesia acestuia. Marţi, în jurul orei 11.00, la cele trei ghişee deschise aşteptau peste 70 de persoane, numărul acestora fiind de peste 200 la primele ore ale dimineţii. “Să vedeţi ce a fost aici de dimineaţă. Coada era până pe hol, nici nu puteam să respirăm atâta îngrămădeală era. Eu stau aici de la ora 8 jumate, am bonul de ordine cu numărul 150 şi acum abia a ieşit persoana cu bonul 96”, afirmă o femeie care aşteaptă la rând de aproape trei ore.

O altă asigurată se plânge că a fost să îşi facă analize, dar medicii de la policlinică nu au primit-o fără cardul de sănătate. “Nici la consultaţie la doctor, nici la analize nu mai putem merge fără card. Eu m-am dus la policlinică de dimineaţă să îmi facă analize şi m-au trimis aici să îmi iau cardul. De trei ore aştept şi eu la coadă şi cine ştie când ajung că uitaţi-vă câtă lume e în faţă”, spune clujeanca. Ea e totuşi mulţumită că spre deosebire de alţii nu a fost nevoită să lipsească de la serviciu, femeia fiind casnică.


Sistemul informatic dă rateuri serioase

Reprezentanţii CAS Cluj recunosc că începând de ieri numărul celor care vin să ridice cardul a crescut foarte mult. “După data de 1 mai, adresabilitatea a crescut foarte mult. Din acest motiv am deschis trei ghişee şi am prelungit programul de lucru cu publicul”, precizează Crina Grozav purtătorul de cuvânt al CAS Cluj.

Chiar dacă asiguraţii se îngrămădesc să ridice cardul fără de care nu pot beneficia de servicii medicale când ajung la medic pot avea surpriza că bucata de plastic este nefuncţională din cauză că sistemul informatic al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS) dă erori. “Ieri, am avut 18 consultaţii. De obicei am mai multe, dar a trebuit să reduc mult numărul acestora din cauza problemelor apărute la sistem. Am reușit ca din cele 18 consultații să validez doar două carduri. La unul din ele, sistemul informatic mi-a cerut codul PIN de cinci ori. Merge foarte greu sistemul, se blochează, trebuie redeschis”, explică medicul de familie Emiliana Coștiug.


Conducerea CNAS contrazice legea

Medicii se tem să ofere consultații dacă nu pot valida cardul de sănătate din cauză că legea spune clar că din 1 mai nu mai pot face acest lucru dacă asiguratul nu are card. Pe de altă parte, conducerea CNAS susține că persoanele asigurate pot beneficia de servicii medicale. “Cei de la CNAS dau declarații în presă că asigurații pot primi consultații fără card, dar nouă nu ne-a spus nimeni nimic. Să ne trimită în scris că este valabil acest lucru, altfel noi poate riscăm să fim sancționați că încălcăm legea”, adaugă Emiliana Coștiug.

abonare newsletter