Sănătate

Ziua Mondială a Rinichiului. Zeci de vieți salvate anual la Institutul Clinic de Urologie și Transplant Renal din Cluj.

În Cluj funcționează singurul centru de transplant renal pediatric din țară, iar anual la ICUTR Cluj sunt transplantați aproximativ 100 de pacienți.

Ziua Mondială a Rinichiului. Peste 2.500 de transplanturi renale realizate până în prezent la Institutul Clinic de Urologie și Transplant Renal din Cluj/Foto: ICUTR Cluj Facebook.com Ziua Mondială a Rinichiului. Peste 2.500 de transplanturi renale realizate până în prezent la Institutul Clinic de Urologie și Transplant Renal din Cluj/Foto: ICUTR Cluj Facebook.com

 

 


Ziua mondială a rinichiului este marcată, anual, în cea de-a doua zi de joi a lunii martie. În 2024, această zi este marcată joi, 14 martie. 

 


Potrivit reprezentanților Institutului Clinic de Urologie și Transplant Renal (ICUTR) Cluj, de-a lungul anilor de activitate a centrului de transplant renal din Cluj, pe listele de așteptare au trecut aproximativ 6.000 de pacienți. Spre exemplu, anul trecut au fost transplantați zeci de pacienți. 

Un transplant la patru zile

Centrul de transplant renal din Cluj realizează aproximativ 100 de transplanturi anual, iar numai anul trecut au fost efectuate 91 de transplanturi, ceea ce înseamnă că, în medie, un pacient este transplantat la patru zile. 


„În Centrul de Transplant de la Cluj se fac transplanturi din 1992, iar până în prezent au fost realizate peste 2.500 de transplanturi renale, și în Institutul Clinic de Transplant Renal (ICUTR) Cluj s-a făcut și primul transplant reușit din România, combinat de rinichi și pancreas. 

În general sunt efectuate aproximativ 100 de transplanturi pe an la ICUTR Cluj, iar anul trecut s-au efectuat 91 de transplanturi renale”, potrivit datelor oferite de dr. Iacob Gheorghiță, purtător de cuvânt ICUTR Cluj, pentru monitorulcj.ro


CITEȘTE ȘI: 
Doi pacienți au „renăscut” la Cluj, datorită transplantului. Familia unui pacient în moarte cerebrală a dăruit o şansă la viață.

De altfel, în Cluj funcționează singurul centru de transplant pediatric din țară. 

„În fiecare an, în jur de 6-7 transplanturi sunt transplanturi pediatrice, ceea ce reprezintă un aspect important, în condițiile în care am rămas singurul centru din țară ce efectuează transplanturi pediatrice, care sunt mai dificile decât în cazul adulților”, potrivit dr. Iacob Gheorghiță, purtător de cuvânt al Institutului Clinic de Urologie și Transplant Renal Cluj. 


Transplantul pediatric este dificil în condițiile în care copilul are dimensiuni evident mai mici, iar o grefă renală a unui adult e mai complicat de potrivit în organismul unui minor. 

1.000 de pacienți evaluați complet, în așteptarea unui rinichi salvator

De-a lungul anilor de activitate a centrului de transplant renal din Cluj, pe listele de așteptare au trecut aproximativ 6.000 de pacienți. 

„În prezent avem o listă de aștepare activă de 1.000 de pacienți, aceasta însemnând că sunt pacienți complet evaluați, care oricând pot fi chemați pentru transplant. Pe lângă aceștia avem o listă de 1.500 de pacienți care sunt în curs de evaluare”, a explicat Iacob Gheorghiță. 

În privința pacienților în program de dializă, reprezentanții Institutului Clinic de Urologie și Transplant Renal Cluj arată că preselecția pacienților ce ajung pe listele de așteptare pentru un transplant se poate realiza prin intermediul centrelor de dializă. 

„Situația pacienților în program de dializă merită analizată la nivel national și în raport cu modalitatea în care pacienții ajung să se înscrie pe o listă de așteptare, practic, centrele de dializă ar trebui să facă implicit o preselecție a acestor pacienți și apoi să-i direcționeze către centrele de transplant”, a explicat purtătorul de cuvânt al ICUTR Cluj, dr. Iacob Gheorghiță. 

Provocări în realizarea transplantului renal 

„Dispunem de personal pentru a asigura minim 150 de transplanturi renale pe an, poate chiar 200, ceea ce e relativ mult pentru un centru de transplant. 

Problemele pe care le avem se referă la faptul că pentru a transplanta trebuie să ai un organ disponibil. Probabil că ar fi loc pentru îmbunătățirea activității de identificare a donatorului decedat. Sigur, putem încuraja și transplantul de la donator viu, însă acest tip de transplant ar trebui privit ca o modalitate complementară de a asigura transplantul renal, pentru că până la urmă donatorul viu se expune la riscurile unei operații din consderente umanitare, atunci când își ajută semenul care, de cele mai multe ori, este o rudă apropiată. 

Desigur, putem menționa și problema infrastructurii, care reprezintă un aspect important, noi încercăm să o compensăm prin modul în care ne desfășurăm activitatea, dar în momentul în care am avea saloane adecvate și suficiente, activitatea s-a desfășura la un alt nivel, mult mai mare și mai clar”, a explicat dr. Iacob Gheorghiță pentru monitorulcj.ro

„Suntem recunoscători familiilor care au puterea să dea o nouă șansă la viață”

De Ziua Mondială a Rinichiului, medicii de la ICUTR Cluj vor realiza un transplant renal, după un alt transplant efectuat miercuri. Centrul din Oradea a identificat recent doi donatori decedați, ai căror rinichi vor salva alte vieți, prin bunăvoința aparținătorilor. 

De altfel, după cum arată reprezentanții ICUTR Cluj, medicii sunt recunoscători pentru generozitatea familiilor care acceptă să salveze vieți în urma prelevării de organe de la rudele decedate. 

CITEȘTE ȘI: 
Premieră națională, la Cluj! Un pacient, la al treilea transplant după o așteptare de 7 ani. Momente intense pentru medicii clujeni

„Centrul de la Oradea a identificat recent doi donatori decedați, iar rinichii de la unul din donatori au fost transplantați ieri, reespectiv rinichii de la celălalt donator vor fi transplantați astăzi. 

Acesta reprezintă un aspect pozitiv pentru activitatea de transplant și sperăm că vom putea transplanta cât mai mulți pacienți în viitor. 

Noi, în numele pacienților, suntem recunoscători familiilor care au puterea de a accepta donarea de organe în cazul rudelor decedate. Este un gest de o generozitate excepțională! Noi îi încurajăm să nu refuze donarea. Înțelegem suferința prin care trec în asemenea situații, și cu atât mai mult apreciem generozitatea gestului lor”, a adăugat Iacob Gheorghiță. 

Anul acesta, Ziua mondială a rinichiului se desfăşoară sub sloganul „Promovând accesul echitabil la tratamentele medicale optime pentru sănătatea rinichilor”. Boala cronică de rinichi afectează peste 850 de milioane de oameni din întreaga lume. 

Potrivit datelor oficiale, în România sunt înregistraţi peste 37.000 de pacienţi cu boala cronică de rinichi spitalizaţi anual, iar dintre aceştia aproximativ 25% sunt în stadiul avansat. Vârsta medie a pacienţilor cu boala cronică de rinichi spitalizaţi este de 67 de ani, peste 55% dintre cei afectaţi având vârste cuprinse între 60 şi 79 de ani.

Citiți monitorulcj.ro și pe Google News

CITEȘTE ȘI:

Eforturi supraomenești! 14 vieți, salvate într-o singură zi prin transplanturi! Patru pacienți, operați la Cluj.

abonare newsletter