Întrunit în ședința ordinară de marți, desfășurată online, Consiliul Local al municipiului Cluj-Napoca a decis soarta plângerii formulate de 15 clujeni, proprietari de teren în cartierul Mănăștur.
Deputatul USR Emanuel Ungureanu i-a transmis, luni, în plenul Camerei Deputaţilor, ministrului Sănătăţii, Nelu Tătaru, că trebuie să explice neregulile din achiziţiile făcute de compania Unifarm şi i-a solicitat să trimită controale la spitalele din Suceava, Fălticeni şi Rădăuţi.
Magistrații din România susțin că decizia Curții Constituționale a României (CCR), prin care a fost declarată neconstituțională Ordonanța de Urgență a Guvernului (OUG) 34/2020, prin care s-au aplicat amenzi uriașe românilor care au încălcat prevederile Ordonanțelor militare, este una corectă.
Președintele Klaus Iohannis a declarat că, fără sancțiunile date de la intrarea în stare de urgență, numărul deceselor provocate de coronavirus ar fi fost mult mai mare.
Călin Popescu-Tăriceanu a anunțat, într-o postare pe Facebook, că ALDE, PSD și Pro România vor depune un proiect de lege prin care să fie anulate o mare parte a amenzilor date pe durata stării de urgență, după ce Curtea Constituțională a decis că acestea contravin Constituției.