Politică

Clujeanca Adriana Săftoiu, purtător de cuvânt al PDL

Adriana Săftoiu a fost aleasă, luni, purtător de cuvânt al PDL, în şedinţa BPN al PDL, cu un vot împotrivă, dat de Roberta Anastase, fostul purtător de cuvânt al Preşedinţiei declarând că noua funcţie este pentru ea o provocare, căreia speră să îi facă faţă.



Politică

Vasile Blaga şi-a alcătuit echipa cu care va conduce PDL

Democrat liberalii s-au întâlnit din nou, sâmbătă, la Bucureşti, pentru a-şi alege restul echipei de conducere, mai exact prim-vicepreşedinţii, vicepreşedinţii şi secretatul general, în cadrul Consiliului Naţional de Coordonare (CNL) al PDL.

Politică

De ce s-a făcut Ponta frate cu „dracul“?

Laura Kovesi are o imagine foarte bună în faţa partenerilor europeni, iar România nu poate să le dea acestora „cu flit", dar să se plângă de fonduri UE sau Schengen, a afirmat sâmbătă, premierul Victor Ponta, vorbind despre propunerea Laurei Kovesi pentru funcţia de procuror şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie.

Politică

Ambasada României la Phenian îşi continuă activitatea

Ambasada României la Phenian îşi continuă activitatea, a precizat duminică Ministerul român al Afacerilor Externe, dând asigurări că monitorizează atent evoluţiile din Peninsula Coreeană şi evaluează permanent securitatea misiunii diplomatice.

Politică

Guvernul este de acord cu desecretizarea licenţelor de la Roşia Montana

Ministrul Mediului, Rovana Plumb, a declarat, sâmbătă, la Alba Iulia, într-o conferinţă de presă, că Guvernul îşi menţine poziţia fermă în privinţa desecretizării licenţelor proiectului minier de la Roşia Montană, fiind aşteptat punctul de vedere al companiei canadiene implicate în acest proiect.

Ultimele Stiri
abonare newsletter