Politică

Partidul Mișcarea Populară cere demisia lui Corlățean!

Adrian Papahagi, vicepreședintele Partidului Mișcarea Populară, îi cere ministrului Afacerilor Externe, Titus Corlățean, să demisioneze din funcție, deoarece este „compromis de propriile declarații iresponsabile”.

Solicitarea liderilor PMP vine după afirmațiile contradictorii ale ministrului de Externe, referitor la aderarea țării la Schengen.

În 1 martie, ministrul Afacerilor Externe, Titus Corlățean declara că, dacă se amână aderarea României la spațiul Schengen, „nu mai suntem interesaţi de acest proces. Aşa cum am stat fără Schengen până acum, aşa putem sta şi de acum încolo. Când vor vrea să ne cheme, foarte bine.” În 20 septembrie, Titus Corlățean declara că „sprijinul pentru eforturile României de aderare la spațiul Schengen este trecut explicit într-un document oficial semnat de cei doi prim-miniștri”, român și francez.


PMP atrage atenția că în 1 octombrie, primul ministru francez, Jean-Marc Ayrault, dezminte ultima afirmație a lui Corlățean: „Când condițiile nu sunt integral atinse, și am discutat cu două ocazii cu omologul meu Victor Ponta, primul ministru român, răspunsul nu este posibil în 1 ianuarie 2014”.

“Domnul Corlățean trebuie să ne spună cine minte: el, șeful său, Victor Ponta, sau primul ministru francez? Dacă nu minte, ce a determinat schimbarea de atitudine a Franței? În actualele condiții, își menține Corlățean opinia din luna martie?”, se întreabă cei de la PMP, care adaugă că formațiunea pe care o reprezintă nu va înceta să ceară demisia ministrului de Externe, “compromis de propriile declarații iresponsabile”.


“Acum că a ajuns conferențiar la universitatea doamnei Dumitrescu-StanDford pe baza unui articol publicat în Metalurgia International, bătaia de joc a lumii științifice internaționale, și a trei cărți scrise pe când era și ministru și senator, considerăm că Titus Corlățean are o ocupație mai bună decât compromiterea diplomației române”, atrag atenția liderii PMP.

abonare newsletter