Politică

Șerban Nicolae (PSD): Clujul are nevoie de o ieșire din rutină

Senatorul Șerban Nicolae (PSD) a vorbit pentru Monitorul de Cluj despre alegerile locale și despre Cluj-Napoca.

Șerban Nicolae (PSD): Clujul are nevoie de o ieșire din rutină

 

 


„Prezența mea la Cluj se datorează, mai întâi efortului din partea PSD și a eforturilor lui Alexandru Cordoș. Bineînțeles că mă aflu aici și din cauza alegerilor”, a declarat acesta pentru Monitorul de Cluj.

 


Șerban Nicolae vede Clujul ca pe un oraș plin de „oameni valoroși de stânga”, iar acești cetățeni, au nevoie de „oamenii valoroși ai PSD”, cu toate acestea „nu spun că Clujul nu are în momentul de față oameni valoroși”. El s-a declarat neîncrezător cu privire la „mulțimea de liberali care au lucrat la stat, dar și-au luat un tricou pe ei și gata”.

Clujul oamenilor valoroși

Mai mult decât atât, senatorul PSD crede că, Alexandru Cordoș, cu ajutorul PSD, poate „scoate Clujul din rutină”:


„PSD poate oferi clujenilor o ieșire din rutină și căi de ieșire, nu doar căi de intrare”, a spus acesta referindu-se la drumuri, autostrăzi și „intersecții de tip centre circulare”, numindu-l pe Alexandru Cordoș „un factor de echilibru și coagulare pentru toate planurile pe care PSD le are pentru Cluj-Napoca”.

De asemenea, acesta consideră că PSD ar putea ajuta „al doilea oraș din țară” să ajungă mult mai sus, astfel încât „să se echilibreze harta țării”, deoarece partidul are „oameni responsabili și capabili, care să se așeze la o masă, să-și pună ideile cap la cap și să strângă apele.”


În final, Șerban Nicolae a spus că dacă PSD va câștiga alegerile, Cluj-napoca va deveni „un punct de sprijin al partidului la nivel central”.

CITEȘTE ȘI:


PSD Cluj a solicitat ÎNCETAREA MANDATELOR a zeci de consilieri locali, plecați la alte partide. VEZI LISTA

 

13 primari PSD din Cluj, în pericol să rămână fără mandate. LISTA COMPLETĂ

 

 

Ultimele Stiri
abonare newsletter