Politică

Sorin Grindeanu: „Siegfried Mureșan pare un pion al lui Ilie Bolojan”

Președintele PSD, Sorin Grindeanu, consideră că premierul desemnat, Siegfried Mureșan, pare un pilon al lui Ilie Bolojan, care dorește prelungirea crizei politice și este deschis la o discuție serioasă cu europarlamentarul liberal la sediul social-democraților.

Sorin Grindeanu, despre Siegfried Mureșan: „Un Bolojan second-hand” | Foto: Mălina Norocea, Octav Ganea - Inquam Photos / gov.ro Sorin Grindeanu, despre Siegfried Mureșan: „Un Bolojan second-hand” | Foto: Mălina Norocea, Octav Ganea - Inquam Photos / gov.ro

 

 


 

Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a spus, miercuri, 23 septembrie 2026, că Siegfried Mureșan pare doar un pion al lui Ilie Boojan și că premierul desemnat, prin toate acțiunile pe care le-a făcut, demonstrează că nu dorește să fie votat de alții din afara PNL, USR și UDMR.


 

 


Grindeanu, despre Mureșan: „Un Bolojan second-hand”

Totodată, Sorin Grindeanu l-a numite pe Siegfried Mureșan un „Bolojan second-hand”, care nu ține loc de program de guvernare.

„Domnul Siegfried Mureşan pare că este doar un pion al lui Ilie Bolojan, care, din perspectiva noastră, doreşte prelungirea crizei politice. Am urmărit cu foarte mare atenţie declaraţiile domnului Siegfried Mureşan din ultimele zile, chiar şi cele din urmă cu aproximativ două ore şi, din păcate, impresia pe care o lasă este că nu cunoaşte absolut nimic şi ceea ce trebuie făcut cu economia românească. Din perspectiva noastră, n-ar fi decât un Bolojan second-hand, iar acest lucru, să ştiţi, că nu ţine loc de program de guvernare, absolut deloc, a spus Sorin Grindeanu, miercuri, la Parlament.


Sorin Grindeanu vrea o discuție „serioasă” cu Siegfried Mureșan la sediu PSD

Liderul social-democraților a mai spus că îl așteaptă pe Siegfried Mureşan, la sediul PSD, când liberalul se va simţi pregătit pentru o discuţie serioasă despre programul de guvernare.

„Aşa cum v-am anunţat de dimineaţă, am avut o discuţie cu Siegfried Vasile Mureşan, în care domnia sa s-a angajat că îmi va trimite programul de guvernare. Am avut această discuţie în urmă cu mai multe ore. Acest lucru nu s-a întâmplat până acum. Probabil, aşa cum ne-a obişnuit, că domnul Mureşan încă are nevoie de timp de gândire. Este însă îngrijorător că PNL şi USR au o propunere de un premier care ezită la orice pas şi care pare că cere aprobare şefilor săi. Cu toate că nu a trimis până la această oră programul de guvernare sau măcar o schiţă, în mare, cu toate acestea, îl anunţ pe domnul Mureşan că, atunci când se va simţi pregătit pentru o discuţie serioasă, pe argumente, pe programul de guvernare, îl aştept la sediul Partidului Social Democrat”, a mai precizat președintele PSD.


Sorin Grindeanu: „Siegfried Mureșan ar trebui să-şi anunţe demisia din Parlamentul European”

Totodată, Sorin Grindeanu consideră că Siegfried Mureșan ar trebui să demisioneze din Parlamentul European pentru a demonstra că îşi doreşte să devină prim-ministru şi că îşi asumă responsabilitatea pentru România.

„Cred că ar trebui să ne arate nouă românilor că îşi doreşte cu adevărat această funcţie, că îşi doreşte să fie premier şi cred că ar trebui, ca să dovedească acest lucru, ar trebui să-şi anunţe demisia din Parlamentul European. Trebuie să demonstreze că îşi asumă total responsabilitatea pentru România. Acesta, din punctul nostru de vedere, este momentul adevărului pentru domnul Mureşan”, a mai spus Sorin Grindeanu.

CITEȘTE ȘI:

Siegfried Mureșan: „Obiectivul este să avem o relaxare fiscală de îndată ce ne permitem”. Creșterea salariilor și indexarea pensiilor, reducerea TVA și sprijinirea întreprinderilor româneşti, printre măsurile propuse.

Siegfried Mureșan are susținerea oficială a PNL, USR, UDMR și negociază direct cu Sorin Grindeanu fără să „rupă” voturi din PSD

Grindeanu s-a întâlnit cu Bolojan: S-a stabilit calendarul învestirii Guvernului Mureșan

Ultimele Stiri
abonare newsletter