Politică
Justiția are viteza melcului în România la cazurile de trafic de persoane. Nicușor Dan: „Cercetarea durează foarte mult și nu e țintită.”
Președintele României, Nicușor Dan, este nemulțumit de modul în care sunt abordate în justiție cazurile de trafic de persoane. Șeful statului spune că, de cele mai multe ori, cercetarea durează foarte mult în astfel de cazuri.

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, miercuri, în cadrul unei conferințe de presă, că nu este mulţumit de justiţia din România, în special de parchete, privind fenomenul traficului de persoane, menţionând că cercetarea durează foarte mult şi nu este ţintită, de multe ori o activitate birocratică.
Președintele Nicușor Dan, nemulțumit de viteza justiție din România în cazurile de trafic de persoane
„Nu sunt mulţumit de justiţia din România, în special de parchete, aşa cum am spus de multe ori, pe multe fenomene, inclusiv acesta. Pe de o parte, în zona de parchete, cercetarea durează mult prea mult şi nu este ţintită. Este de foarte, foarte multe ori o activitate birocratică în care ne trimitem hârtii şi în care nu suntem în stare să separăm cazuri importante de cazuri mult mai puţin importante şi atunci activitatea parchetului este de foarte, foarte multe ori extrem de birocratică”, a afirmat Nicuşor Dan, întrebat în legătură cu fenomenul traficului de persoane şi dacă este mulţumit de modul în care justiţia din România tratează acest subiect.
Ziua Internațională pentru Lupta împotriva traficului de persoane a fost comemorată miercuri, 30 iulie.
Şeful statului a adăugat că, pe de altă parte, în momentul în care se ajunge în faza de judecată, „dosare importante durează extrem de mult”.
„Cum putem să corectăm lucrurile astea? O să fie o evoluţie în timp. În orice caz, trebuie să dăm o mare importanţă activităţii manageriale a şefilor de parchete", a mai spus el.
Mai târziu în aceeași zi, președintele României a scris, într-o postare pe pagina sa de Facebook că „multe victime nici măcar nu pot apela la autorități, atât din teamă cât și din neîncredere că trauma lor va fi tratată cu responsabilitate și compasiune.”
Nicuşor Dan a vorbit despre experienţele sale, din calitatea de primar, cu parchetele de pe lângă judecătorii.
„Am câteva experienţe banale, din calitatea de primar, cu parchetele de pe lângă judecătorii, care tratau absolut neuniform şi birocratic chestiuni similare, care puteau să fie tranşate odată pentru totdeauna. Şi orice procuror la care ajungea un tip de dosar să aplice un algoritm şi să scape, să-l rezolve într-o zi. Nu s-a întâmplat şi îmi închipui că lucrul ăsta se întâmplă în foarte, foarte multe zone din parchete. Deci, în primul şi în primul rând, managementul în parchete, cu ţintirea unor zone de corupţie pe care noi le vedem; şi doi, tot o chestiune de management în ceea ce priveşte instanţele, pentru că şi aici suntem cumva supraîncărcaţi de dosare şi nu există mintea limpede care să simplifice tot procesul", a mai spus Nicuşor Dan.
Citiți monitorulcj.ro și pe Google News
Foto: depositphotos.com
CITEȘTE ȘI: