Politică
A fost respinsă moțiunea de cenzură împotriva Comisiei Europene
Moțiunea de cenzură împotriva Comisiei Europene a fost respinsă, joi, 10 iulie 2025, de Parlamentul European cu o largă majoritate.

Moțiunea de cenzură inițiată de eurodeputatul român Gheorghe Piperea (AUR) a fost respinsă joi, la Strasbourg, cu o largă majoritate de Parlamentul European, cu voturi 360 de voturi „împotrivă”, 175 de voturi „pentru” și 18 abțineri.
În total au fost prezenți la vot 553 de eurodeputați, dintr-un număr de 720. Votul asupra moțiunii a avut loc prin apel nominal. Pentru a fi adoptată, ar fi fost necesară o majoritate de două treimi din voturile exprimate, reprezentând majoritatea membrilor care compun Parlamentul European.
A fost prima moțiune de cenzură împotriva CE din ultimii 11 ani.
Inițiatorul moțiunii: „Absențele de astăzi sunt un fel de moțiune de cenzură ascunsă”
„Vă rog să observați, sunt doar 553 de voturi exprimate, din 720. Sigur că da, sunt absențe care sunt motivate, dar cele mai multe absențe sunt nemotivate, a fost un gest cu totul și cu totul politic. Nu au vrut să se pronunțe nici împotriva moțiunii, nici pentru, nici să arate că se abțin. Putem spune că aceste absențe sunt un fel de moțiune de cenzură ascunsă, într-o moțiune de cenzură publică”, a declarat eurodeputatul român Gheorghe Piperea după respingerea moțiunii, potrivit Agerpres.ro.
Conform sursei citate, Piperea a estimat că, astfel, ponderea celor 175 de voturi pentru este mult mai mare decât ar fi fost la o prezență aproape de numărul total de eurodeputați.
„Cifra de 175 are o pondere mult mai mare. Eu estimam ieri că o să avem între 180 și 230 de voturi din 720, numai că acum, iată, sunt 175 de voturi din 553 și ponderea categoric este mult mai mare. Vă rog să remarcați că voturile pentru Ursula von der Leyen au fost 360. Anul trecut, când și-a obținut al doilea mandat, au fost 370”, a mai remarcat Piperea.
El a mai subliniat că „mai puțin de jumătate din Parlament a votat pentru dna Von der Leyen”, în condițiile în care PE are 720 de locuri, dar un mandat este vacant.
Gheorghe Piperea a mai declarat, făcând referire la un articol din presa străină, că membrii grupului S&D au decis să voteze împotriva moțiunii pentru că Ursula von der Leyen le-a promis că nu se vor lua banii de la coeziune pentru a-i duce la apărare. Eurodeputatul AUR a spus totuși că socialiștii ar trebui să-i facă statuie, pentru că altfel nu ar fi obținut această promisiune.
Moțiunea inițiată de Gheorghe Piperea a adunat totuși mai multe voturi pentru decât ultima moțiune de cenzură depusă în PE, în noiembrie 2014, împotriva Comisiei Europene conduse de Jean-Claude Juncker. Aceasta a fost respinsă cu 461 de voturi „împotrivă”, 101 „pentru” și 88 de abțineri.
Moțiunea a fost depusă atunci de membri ai grupului Europa libertății și democrației directe și de eurodeputați neafiliați după dezvăluirile legate de scandalul „Lux leaks”.
Pe de altă parte, atât Ursula von der Leyen, cât și a doua sa comisie, vizată de ultima moțiune de cenzură, au fost confirmate anul trecut de PE cu peste 280 de voturi „împotrivă”, ceea ce arată că susținerea pentru președinta CE nu s-a erodat.
Ursula von der Leyen a fost realeasă de Parlamentul European președintă a Comisiei Europene pe 18 iulie 2024, cu 401 de voturi pentru, 284 împotrivă și 15 abțineri, în timp ce șapte voturi au fost declarate nule. Pe 27 noiembrie 2024 a fost votată de plenul PE întreaga Comisie Europeană, cu 370 de voturi „pentru” 282 „împotrivă” și 36 de abțineri.
Eurodeputatul PNL Siegfried Mureșan a dat publicității un comunicat în care a catalogat rezultatul votului drept „un eșec rușinos și previzibil”. „Moțiunea a obținut cu 100 de voturi mai puțin decât numărul de voturi împotriva numirii Comisiei în 2024”, când 282 au votat împotrivă.
De ce a fost depusă moțiune de cenzură
Moțiunea de cenzură acuza faptul că executivul UE și-a încălcat datoria legală la transparență împiedicând accesul la schimbul de mesaje text între Ursula von der Leyen și CEO-ul Pfizer în timpul negocierilor contractelor pentru vaccinuri în timpul pandemiei de COVID-19, după cum a decis Curtea de Justiție a UE în acest an.
De asemenea, era invocat faptul că utilizarea inadecvată a Actului pentru servicii digitale (DSA) de către Comisie pentru a interveni în alegerile din state membre precum România și Germania reprezintă o amenințare directă la suveranitatea națională și la integritatea proceselor democratice.
Nu în ultimul rând, moțiunea atrăgea atenția asupra utilizării abuzive de către Comisie a articolului 122 din Tratatul pentru Funcționarea Uniunii Europene pentru constituirea regulamentului SAFE în valoare de 150 de miliarde de euro pentru finanțarea investițiilor în apărare, care „reprezintă o încălcare serioasă a competenței și distorsionează scopul propus al articolului, care este rezervat pentru situații economice de urgență”.
CITEȘTE ȘI: