Politică
Nicușor Dan și Victor Ponta, plângere penală împotriva Elenei Lasconi, după fotografiile cu Coldea: „Este disperare în sistem”
Victor Ponta și Nicușor Dan au anunțat că, vineri dimineața, vor face plângere penală împotriva președintelui USR, Elena Lasconi.

Nicușor Dan, candidat independent la alegerile prezidențiale, a declarat joi seară, într-o conferință de presă, referitor la fotografiile publicate de Elena Lasconi pe Facebook, că nu s-a întâlnit cu Florian Coldea și Victor Ponta. De asemenea, a mai anunțat că vineri dimineață va depune plângere împotriva șefei USR pentru fals și înșelăciune.
„Nu m-am întâlnit niciodată cu Florian Coldea, decât în contextul de acum zece ani pe care l-am menționat de multe ori în spațiul public. Nu m-am întâlnit niciodată cu Victor Ponta, decât la ceremonii oficiale, la evenimente oficiale, cu sute de persoane prezente. Acesta este adevărul. Voi face plângere penală, mâine dimineață, împotriva doamnei Elena Lasconi pentru fals și înșelăciune. Este disperare în sistem și din acest motiv apar toate aceste mizerii. Suntem avertizați că vor continua. Suntem aici să spunem oamenilor adevărul. De când a început această campanie, mai multe instituții ale statului fie au acționat împotriva noastră, fie au tolerat o campanie electorală dezechilibrată”, a spus Nicușor Dan, joi seara, în cadrul unei conferințe de presă.
CITEȘTE ȘI:
Alegeri prezidenţiale 2025. Prima secție de vot din diaspora, deschisă joi seara în Noua Zeelandă.
Edilul general a negat informațiile conform cărora ar fi avut de-a lungul timpului mai multe întâlniri cu Florian Coldea. El a reiterat de asemenea că singura întâlnire ar fi avut loc la Ambasada Franței, în cadrul unei recepții organizate de Ziua Națională a Franței, în urmă cu aproximativ zece ani. La eveniment au asistat mai multe sute de persoane.
Nicușor Dan a mai precizat că nu cunoaște locul în care ar fi putut fi realizate imaginile, dar a anunțat că va trimite fotografiile la Institutul pentru Studii Criminalistice.
„Nu știu despre ce locație este vorba. Sunt patru imagini. Într-una din ele, mai largă, în care se vede... sunt eu. Nu îmi dau seama dacă sunt două imagini suprapuse sau e o singură imagine. Nu îmi dau seama unde se poate să fie imaginea asta. Și mai este o imagine cu o persoană în depărtare. Nu cred că sunt eu acolo. (...) În poza frontală este posibil să fiu eu, e posibil să fie suprapuse mai multe imagini. Dar poza asta nu dovedește nimic cu privire la locație. Iar în cealaltă, nu știu…”, a spus Nicușor Dan.
El a acuzat-o pe Elena Lasconi că „face jocul sistemului” de câteva zile.
Ponta: „Nu așa Elena Lasconi te răzbuni pe Nicușor Dan”
„Nu așa poate să ajungă Crin Antonescu în turul doi. Nu așa Elena Lasconi te răzbuni pe Nicușor Dan. Trebuie să fii curajoasă. Ți-ai închis telefonul, Elena Lasconi. Mâine dimineață voi depune plângere penală împotriva Elenei Lasconi și împotriva Antena 3 pentru acest fake news și va trebui să mergeți la Parchet și să recunoașteți că ați produs un fake news în ce mă privește. Elena Lasconi și tu ești credincioasă. De ce comiți aceste ticăloșii? Ura ta față de Nicușor Dan este un păcat. Să acuzi pe cineva pe care nici nu îl cunoști, Elena Lasconi, de un lucru pe care tu știi că este fals, mincinos, este un păcat Elena Lasconi”, i-a transmis Victor Ponta contracandidatei sale de la alegerile prezidențiale.
El a reiterat că fotografiile prezentate sunt un fake news.
„Voi face plângere la toate instituțiile statului, la Consiliul Național al Audiovizualului, pentru că Antena 3 nu m-a sunat să mă întrebe. Știau foarte bine că aș fi spus că este un fake news și de aceea nu m-au sunat. Celelalte televiziuni și celelalte organe de presă m-au sunat. Deja jurnaliștii au început să studieze acele poze și am înțeles că programul a dovedit că unele dintre ele sunt din 2018, dar nici în 2018 nu m-am întâlnit, nici cu Nicușor Dan cu care nu m-am întâlnit niciodată”, a susținut Ponta.
Ponta a spus că nu îl cunoaște pe edilul Capitalei decât de la dezbaterea pentru alegerile prezidențiale, care a avut loc la TVR.
Joi seara, candidatul USR la prezidențiale, Elena Lasconi, a publicat o serie de fotografii prin care sugerează că ar fi existat o întâlnire a contracandidaților săi Nicușor Dan și Victor Ponta cu generalul Florian Coldea.
„În spiritul adevărului, cred că avem cu toții nevoie de niște explicații pentru aceste fotografii”, a scris Lasconi pe pagina sa de Facebook.
Citiți monitorulcj.ro și pe Google News
CITEȘTE ȘI: