Politică

Cristina Burciu, deputat PNL de Cluj: „Procesul de redimensionare a structurilor educaționale va conferi sustenabilitate sistemului”

Reorganizarea inspectoratelor şcolare este în atenția conducerii PNL a Ministerului Educației, însă acest proces trebuie să parcurgă o serie de etape, pentru a fi realizat în cele mai bune condiții, susține deputatul PNL de Cluj Cristina Burciu.

Cristina Burciu este deputat în Parlamentul României din partea Partidului Național Liberal. FOTO: Facebook/ Cristina Burciu Cristina Burciu este deputat în Parlamentul României din partea Partidului Național Liberal. FOTO: Facebook/ Cristina Burciu

 

 


Reorganizarea inspectoratelor şcolare este în atenția conducerii PNL a Ministerului Educației, însă acest proces trebuie să parcurgă o serie de etape, pentru a fi realizat în cele mai bune condiții. Această acțiune constituie o operațiune complexă, ce va fi derulată în conformitate cu noile legi care grevează învățământul românesc, astfel încât să fie sustenabilă pentru întregul sistem și să aducă plus valoare incontestabilă, arată deputatul PNL Cristina Burciu, într-un comunicat de presă.

 


Potrivit deputatului PNL de Cluj, „Demersul menționat este în curs de analiză de către specialiștii din ministerul de resort, în colaborare cu partenerii internaționali. Se lucrează la o serie de analize care să cuantifice impactul legilor educaţiei asupra sistemului, în integralitatea sa, astfel încât decidenții să poată estima cu acuratețe efectele pozitive aduse de această reformă”

În prezent, procedurile de reorganizare se derulează în colaborare cu doi parteneri internaționali, Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE), printr-un proiect finanţat de Comisia Europeană, și Banca Mondială. Cele două instituții asigură asistența tehnică și analizele de specialitate referitoare la  consecințele prevederilor legilor educaţiei, precum şi a modului în care se vor produce efectiv  schimbările.


„Consider îmbucurător faptul că ministrul liberal al Educației dorește să se asigure în mod ferm asupra viabilității tuturor reorganizărilor structurilor învățământului din teritoriu, astfel încât toate modificările survenite să fie sincronizate cu ultimele noutăți legislative, dar și cu prevederile directivelor europene de profil.

Sunt convinsă că decidenții guvernamentali liberali responsabili de destinele educației naționale vor identifica soluțiile optime privind simplificarea și eficientizarea sistemului de învățământ, la toate nivelurile, astfel încât să influențeze pozitiv întregul proces, prin creșterea calității generale și individuale a beneficiarilor, atât a elevilor, cât și a cadrelor didactice”, a adăugat Cristina Burciu.


Citiți monitorulcj.ro și pe Google News

CITEȘTE ȘI:

Cristina Burciu, deputat PNL de Cluj: „Garanții sustenabile pentru continuarea Programului «Noua Casă»”

Deputat Cristina Burciu (PNL): „România va putea deveni principalul producător de energie din Europa”

Ultimele Stiri
abonare newsletter