Național

40 de refugiați sirieni evacuați din Turcia au fost transferați în România, în luna aprilie

În luna aprilie, 40 de refugiați de origine siriană, care au fost evacuați cu Turcia, au fost transferați în România în cadrul unui prgram de relocare.

Refugiați sirieni aduși în România / Foto:  Inspectoratul General pentru Imigrări Refugiați sirieni aduși în România / Foto: Inspectoratul General pentru Imigrări

 

 


Patruzeci de refugiaţi de origine siriană evacuaţi din Turcia au fost transferaţi în România, în această lună, în cadrul programului de relocare extra-UE.

 


„Prin acest demers, România contribuie activ alături de comunitatea internaţională la sprijinul şi protecţia refugiaţilor strămutaţi în state terţe, punând în aplicare angajamentele asumate pentru perioada 2020-2021. Finanţarea acţiunilor de relocare a fost susţinută din Programul Naţional Fondul pentru Azil, Migraţie şi Integrare 2014-2020”, informează un comunicat al Inspectoratului General pentru Imigrări (IGI) transmis, miercuri.

 


Citiți știrile monitorulcj.ro și pe Google News
 

 

Poliţiştii IGI - Direcţia Azil şi Integrare împreună cu reprezentanţii Organizaţiei Internaţionale pentru Migraţie au întâmpinat, pe parcursul acestei luni, la sosirea în Bucureşti, 40 de refugiaţi evacuaţi din Turcia.


Transferul refugiaţilor sirieni reprezintă punerea în aplicare a prevederilor Hotărârii de Guvern nr.1596/2008 privind relocarea refugiaţilor în România, pentru perioada 2020-2021, pentru relocarea a 200 de persoane aflate în nevoie de protecţie din Iordania, Liban şi Turcia.

Persoane aflate în nevoie urgentă de relocare

Operaţiunea de transfer a cetăţenilor sirieni reprezintă rezultatul demersurilor şi acţiunilor efectuate, pe parcursul mai multor luni, în vederea selectării şi acceptării în România a persoanelor aflate în nevoie urgentă de relocare.


„Activitatea de transfer a fost organizată cu sprijinul Organizaţiei Internaţionale pentru Migraţie, care a oferit asistenţă migranţilor până în ţara noastră. De asemenea, complementar asistenţei guvernamentale, prin proiecte cu finanţare europeană, OIM va continua să ofere asistenţă specifică cetăţenilor sirieni pe o perioadă de maximum 45 de zile, ulterior fiind înscrişi în programul de integrare”, arată sursa citată.

Costurile aferente activităţilor de relocare au fost finanţate din Programul Naţional Fondul pentru Azil, Migraţie şi Integrare 2014-2020.

Activităţile premergătoare transferului, examinările medicale, asistenţa anterioară transferului în România, transportul din ţara de prim azil în România şi pe teritoriul naţional, asistenţa acordată pe timpul transferului şi după sosirea în România sunt finanţate prin intermediul proiectelor implementate la nivelul Inspectoratului General pentru Imigrări.

CITEȘTE ȘI:

SUA au furnizat informații secrete ucrainenilor, în timp real, despre atacurile Rusiei și i-au ajutat să doboare un avion rus

80 de refugiați ucraineni s-au angajat în Cluj. Peste 1.800 lucrează pe teritoriul României

abonare newsletter