Național

Vârful valului 5, la mijlocul lunii februarie. Rafila: „Până la final de martie vom scăpa de o parte din restricții”

Ministrul Sănătății Alexandru Rafila preconizează că la mijlocul lunii februarie va fi vârful valului 5, după care s-ar putea înregistra o descreștere. Autoritățile vor să vină cu măsuri de relaxare treptat ca la sfârșitul lunii martie să „scăpăm de o parte din restricții”.

Vârful valului 5, la mijlocul lunii februarie. Rafila: „Până la final de martie vom scăpa de o parte din restricții”

 

 


În prezent, situația Covid-19 din România este îngrijorătoare fiindcă numărul infectărilor crește accelerat.

 


Alexandru Rafila, ministrul Sănătății, afirmă că țara noastră trece printr-o perioadă grea, mai ales pentru că apar focare de infecție cu Covid-19 la personalul medical:

„Vorbim de focare la personalul medical. Am avut o astfel de situație în București și încercăm să găsim soluții, chiar temporare, pentru continuarea activității și ca pacienții să aibă acces la servicii de sănătate. Spre deosebire de valurile anterioare, aici avem 2 diferențe. E adevărat că proporția de cazuri grave, care necesită spitalizare sau ATI, e mai mică, dar apar probleme legate de transmisibilitate, care afectează personalul medic sau pacienții internați cu alte boli și care se infectează în spital”, a spus Alexandru Rafila într-un interviu la Digi24.


Ministrul spune că, în opinia sa, vârful acestui val va fi atins în perioada 10-15 februarie, iar mai apoi numărul cazurilor va descrește.

De asemenea, Rafila spune că pe la sfârșitul lunii martie vom scăpa de câteva restricții:


„Cred că până la sfârșitul lunii martie vom scăpa de o parte din măsurile restrictive. Și lucrul cel mai important e să avem de această dată o abordare predictibilă a perioadei următoare, nu de la o săptămână la alta. Masca ar trebui să fie ultima măsură la care să renunțăm. Măsurile de relaxare vor fi luate gradual”, a spus Rafila.

CITEȘTE ȘI:

Noi reguli de călătorie în țările Uniunii Europene de la 1 februarie! Ce modificări vor fi aplicate

Rata incidenței COVID în Cluj-Napoca a depășit 22 de cazuri la mie! Situația, îngrijorătoare în tot județul

Ultimele Stiri
abonare newsletter