Național

Minorii care au împlinit 16 ani ar putea călători în străinătate neînsoțiți, dacă părinții își dau acordul

Minorii care au împlinit 16 ani vor putea să călătorească în străinătate neînsoțiți, dacă părăinții sau reprezentanții legali își dau acordul.

Minorii care au împlinit vârsta de 16 ani vor putea să călătorească în străinătate neînsoțiți / Foto: depositphotos.com

 

 


Minorii care au împlinit vârsta de 16 ani vor putea călători în străinătate neînsoţiţi, cu acordul părinţilor sau al reprezentanţilor legali, prevede un proiect de lege depus la Parlament.

 


Propunerea legislativă a fost iniţiată de 88 parlamentari PNL şi UDMR şi modifică în acest sens Legea nr. 248/2005 privind regimul liberei circulaţii a cetăţenilor români în străinătate, precum şi Legea nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului.

„Prin excepţie, cetăţenii români minori care au împlinit vârsta de 16 ani pot călători în străinătate neînsoţiţi, cu acordul părinţilor ori al reprezentanţilor legali, în condiţiile prezentei legi”, prevede proiectul.


Pot călători cu declarația notarială a părinților

De asemenea, potrivit proiectului, prin derogare, „organele Poliţiei de frontieră vor permite ieşirea din România a cetăţenilor români minori care au împlinit vârsta de 16 ani titulari ai unui document de călătorie individual sau, după caz, ai unei cărţi de identitate şi neînsoţiţi de o persoană fizică majoră, dacă prezintă o declaraţie notarială a ambilor părinţi sau, după caz, a părintelui căruia i-a fost încredinţat prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă şi irevocabilă, a părintelui care exercită singur autoritatea părintească în temeiul unei hotărâri judecătoreşti rămase definitivă şi irevocabilă, a părintelui supravieţuitor sau a reprezentantului său legal, care să cuprindă acordul acestora cu privire la efectuarea călătoriei respective de către minor, la statul sau statele de destinaţie, la perioada în care urmează să se desfăşoare călătoria, precum şi la scopul călătoriei”.

Totodată, proiectul stipulează că misiunile diplomatice şi consulare ale României au obligaţia de a sesiza autoritatea administraţiei publice centrale cu atribuţii în domeniul protecţiei drepturilor copilului cu privire la minorii sub 16 ani cetăţeni români aflaţi în străinătate care, din orice motive, nu sunt însoţiţi de părinţi sau de un alt reprezentant legal ori nu se găsesc sub supravegherea legală a unor persoane din străinătate. În textul în vigoare, această obligaţie este prevăzută în cazul copiilor cetăţenilor români aflaţi în străinătate, fără să fie stabilit pragul de 16 ani.


În acelaşi sens, autoritatea administraţiei publice centrale cu atribuţii în domeniul protecţiei drepturilor copilului va lua măsurile necesare pentru întoarcerea minorului sub 16 ani la părinţi sau la un alt reprezentant legal, imediat după identificarea acestuia. În cazul în care persoanele identificate nu pot sau refuză să preia copilul, la cererea Direcţiei generale de asistenţă socială şi protecţia copilului, instanţa judecătorească de la domiciliul copilului dispune plasamentul acestuia, în condiţiile prezentei legi.

Legea ar urma intre în vigoare în termen de 30 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I.


Foto: depositphotos.com

CITEȘTE ȘI:

Emil Boc, în ședința CoR: „Susțin reducerea vârstei de vot la 16 ani pentru toate alegerile locale și regionale din Europa”

Ultimele Stiri
abonare newsletter