Fostul negociator al României cu UE, Vasile Puşcaş, a declarat, joi, că preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, este tributar unui discurs triumfalist, cu referire la raportul său de miercuri din plenul Parlamentului European.
Europarlamentarul Daniel Buda arată, într-o postare pe Facebook, că România ocupă locul 9 în topul celor mai risipitoare țări din Europa, cu 2,2 milioane de tone de alimente pierdute în fiecare an.
După o rușine națională de care clujenii suferă de 5 ani de zile, lucrările la “ciotul” de 800 de metri din Autostrada A3, care trebuie să conecteze tronsonul Gilău-Câmpia Turzii de lotul-muzeu Gilău-Nădășelu este aproape finalizat. Compania de Drumuri vrea să facă recepția nodului Gilău și a podului de peste Someșu Mic la finele lunii septembrie.
Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a declarat miercuri că a început înscrierea candidaţilor pentru alegerile europarlamentare. De la Cluj şi-a anunţat candidatura europarlamentarul Daniel Buda.
Forumul Democrat al Germanilor din România (FDGR) respinge “cu fermitate” postarea pe Facebook a lui Darius Vâlcov, consilierul prim-ministrului Viorica Vasilica Dăncilă, în care se sugerează că FDGR ar fi o organizație nazistă.
Horia Nasra susține că Parcul industrial Tetarom IV, proiectat în comuna Feleacu, pe 85 hectare, este o “promisiune nerealizată a majorității PNL din Consiliul Județean Cluj și a președintelui Alin Tișe”.
Premierul Viorica Dăncilă a anunţat că Phil Hogan, comisarul pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală se va afla în România în contextul discuţiilor legate de măsurile privind pesta porcină. Potrivit programului oficial, comisarul va merge şi la Cluj-Napoca, în data de 14 septembrie.