Politică

Guvernanții decid dacă ne lasă să ieșim liberi din case. Ce măsuri se vor lua după 15 mai?

Preşedintele României, Klaus Iohannis, va avea, luni, la Palatul Cotroceni, o nouă şedinţă cu membri ai Guvernului pe tema măsurilor privind gestionarea epidemiei COVID-19.

Guvernanții decid dacă ne lasă să ieșim liberi din case. Ce măsuri se vor lua după 15 mai?

Klaus Iohannis: „Nu voi prelungi starea de urgență, România intră în stare de alertă!”

„În primul rând, starea de urgență nu va fi prelungită, nu voi emite un nou Decret pentru starea de urgență. Data de 14 mai este ultima zi în care mai avem stare de urgență. Începând din 15 mai, pentru a ține, evident, epidemia sub control, vom intra într-o așa-zisă stare de alertă. Este prevăzută de legislația specifică care spune cum se acționează în timpul unei epidemii”, a declarat președintele, la microfonul Palatului Cotroceni.

„După 15 mai, putem să ne mișcăm în interiorul localității, dar nu este bine să exagerăm. Nu va mai fi nevoie să declarăm în prealabil unde mergem, este un prim pas important. Așa numita relaxare se face pas cu pas, un pas durând circa două săptămâni. Vine un set de măsuri în 15 mai, apoi următorul calup de măsuri va veni la începutul lui iunie, apoi la mijlocul lui iunie și așa mai departe”, a explicat Iohannis.


„Din 15 mai vom avea la dispoziție saloanele de coafură, frizerie și așa mai departe. Din 15 mai se vor redeschide cabinetele stomatologice. Se redeschid muzeele, dar toate în condiții speciale de distanțare, de igienă, cu toții, repet, vom purta mască de protecție când suntem în spații publice deschise și când ne deplasăm cu mijlocul de transport în comun”, a mai declarat președintele României.

Guvernanții decid dacă ne lasă să ieșim liberi din case. Ce măsuri se vor lua după 15 mai?

Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, la şedinţa de la ora 12:00 participă prim-ministrul Ludovic Orban, ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, Ministrul Apărării Naţionale, Nicolae Ciucă, ministrul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri, Virgil Popescu, ministrul Educaţiei şi Cercetării, Monica Anisie, şi şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, secretarul de stat Raed Arafat. La finalul şedinţei, şeful statului va susţine o declaraţie de presă.


România, încă în pantă ascendentă privind numărul de cazuri de infectări cu coronavirus

Șeful statului a declarat că, în condițiile în care numărul pacienților cu coronavirus și al deceselor scade, vor putea fi relaxate măsurile de prevenție a răspândirii infectării cu COVID-19 începând cu data de 15 mai, atunci când decretul privind starea de urgență se termină. Cu toate acestea, cu mai puțin de două săptămâni înainte de încheierea stării de urgență, România este încă în pantă ascendentă privind numărul de îmbolnăviri.

Ne place să ne comparăm cu Franța? În Hexagon, starea de urgență a fost prelungită până în mijlocul verii!

De precizat că, în timp ce Iohannis s-a grăbit să anunțe relaxarea din 15 mai, secretarul de stat Raed Arafat, respectiv ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, au fost mai rezervați. Un semnal de alarmă vine din Franța, unde starea de urgență a fost prelungită până în data de 24 iulie! Deși școlile și grădinițele rămân închise, la ședință participă și ministrul Educației, Monica Anisie.

Ultimele Stiri
abonare newsletter