Traficul rutier va fi supravegheat cu 400 de radare în perioada minivacanţei de 1 Mai, iar autostrăzile şi DN1 vor fi monitorizate inclusiv cu un elicopter al Inspectoratului General de Aviaţie, pentru asigurarea ordinii publice fiind mobilizaţi 25.000 de poliţişti, jandarmi şi pompieri.
După ce a fost implicat în numeroase scandaluri şi bătăi, problemele clubului Janis au trecut la un alt nivel. Un bărbat este cercetat penal după ce a intrat în Janis Stuf şi a executat un foc.
Primarul unui oraş din România a fost pictat la scară naturală, alături de Iisus şi sfinţi, pe unul din pereţii bisericii din curtea Spitalului Bârlad, edilul susţinând că este "obligatoriu", în calitate de ctitor al lăcaşului de cult, să apară în "tabloul votiv".
La data de 29 aprilie, ora 16:30, pe strada Clujului din municipiul Gherla s-a produs un accident rutier soldat cu rănirea unei persoane şi avarierea a patru autovehicule.
Avocatul Vladimir Mătuşan, din Baroul Cluj, juristul şef al PSD Cluj şi vicepreşedinte al Organizaţiei de Tineret a PSD Cluj, este cercetat penal într-un dosar în care unul dintre clienţii lui îl acuză de fals.
Poliţiştii clujeni acuză Inspectoratul de Poliţie al Judeţului (IPJ) Cluj nemulţumiţi de faptul că printr-o dispoziţie a conducerii sunt obligaţi să rămână 48 de ore încontinuu în secţiile de votare cu ocazia alegerilor europarlamentare. “Este o situaţie de exploatare a angajaţilor din cadrul IPJ Cluj”, spun aceştia.