Actualitate
RELATARE| «Cai pe balcon», macete și biciclete furate. Cum a arătat protestul împotriva relocării din Pata Rât
Sâmbătă, în Piața Mihai Viteazu, Comunitatea Identitară a protestat împotriva relocării familiilor vulnerabile din Pata Rât.
Cum a arătat protestul împotriva relocării din Pata Rât / Mădălina Ivan- monitorulcj.ro
Sâmbătă, în Piața Mihai Viteazu, Comunitatea Identitară România a protestat împotriva relocării familiilor vulnerabile din Pata Rât. Au venit 12 manifestanți, mai puțini decât forțele de ordine. În aproximativ două ore, o discuție care putea fi despre bani publici, criterii, locuințe sociale și responsabilitatea Primăriei s-a umplut de „cai pe balcon”, mirosuri, manele, jafuri, macete și oameni despre care ni s-a explicat că trebuie să învețe „ce înseamnă civilizația”.
Criticarea unei politici publice este normală. Mai ales la Cluj, unde orice discuție despre locuințe vine la pachet cu niște scoruri care te fac să verifici de două ori dacă prețul este pe metru pătrat sau pe rinichi, nu degeaba Clujul e cunoscut ca cel mai scump oraș din țară.
Primăria poate fi întrebată câți bani cheltuie. Poate fi întrebată cine beneficiază. Poate fi întrebată ce garanții există, ce obligații au chiriașii, cum sunt monitorizate programele și dacă integrarea chiar funcționează. Doar că sâmbătă discuția n-a rămas prea mult acolo.
În loc ca manifestanții protestului să vorbească doar despre proiectul administrației, am început să aflăm cum vor mirosi niște oameni care încă nu s-au mutat, ce vor face cu tomberoanele, dacă vor fura biciclete și dacă nu cumva vor apărea cai pe balcoane.
Iar acum , pentru că ați citit până aici, merită să vă povestim exact cum s-a văzut protestul din Piața Mihai Viteazu, mai ales că nu am văzut tare mulți participanți.
Așadar, vă propunem un exercițiu de imaginație. E o zi frumoasă de sâmbătă, iar la Cluj e soare. Am putea spune că e o zi numai bună de ieșit din casă fără să ai foarte multe planuri. Îți iei copilul, cățelul, iubitul, cafeaua sau prietenii și te bucuri că, pentru câteva ore te poți relaxa. Destul de mulți oameni făceau asta deja în Piața Mihai Viteazu, însă alții au venit cu alte planuri.
Comunitatea Identitară a venit să ne explice de ce niște oameni săraci, care trăiesc lângă groapa de gunoi de la Pata Rât, n-ar trebui să ajungă prea aproape de ei.
Și uite așa, pentru aproximativ două ore, o bucată din Piața Mihai Viteazu s-a transformat într-o scenă pe care au defilat, la microfon, cam toate stereotipurile pe care le poți înghesui într-un discurs despre romi: mizerie, mirosuri, furturi, incendii, manele, macete și, pentru că aparent lipsea ceva din tablou, cai pe balcon. Dar hai să nu grăbim schițarea acestui tablou și să revenim la ceea ce organizatorii protestului au anunțat ca fiind o „mobilizare masivă”
În piață, la poalele statuii lui Mihai Viteazu, erau cei 12 „camarazi” ai Comunității Identitare, noi cei din presă, forțele de ordine și oamenii care se aflau pe băncile din Piață probabil să se bucure de soare. Curiozitatea m-a făcut să număr câte persoane ne aflam în acel moment în fața protestatarilor, eram aproximativ 20.
Atât de „masivă” a fost mobilizarea, încât la unele lozinci părea că nici manifestanții nu mai au cheful necesar să le scandeze. Unul striga, câțiva răspundeau, sau mormăiau și câteodata nici măcar atât. Pentru o mișcare care venise să vorbească despre „voința clujenilor”, lipsea un mic detaliu care ar fi făcut diferența modului de redactare al acestui articol: clujenii. Dar ce n-a avut protestul în participanți a compensat zdravăn în imaginație.
Genul programului: Vestul Sălbatic
La microfon ni s-a desenat, așa cum vă desenez eu acum, viitorul Clujului după relocarea familiilor din Pata Rât. Vă avertizez, luați o punga de popcorn pentru că urmează o producție cinematografică de mare angajament. Genul programului: Vestul Sălbatic.
Vom avea, ni s-a spus, preșuri dispărute de pe casa scării, toalete murdare, tomberoane răsturnate, manele, oameni care nu-și plătesc întreținerea și, preferatul meu: „cai pe balcon”. După cai, ca în orice Western care se respectă, urmează jafurile. După jafuri, incendiile. După incendii, „răfuielile cu macete și cu scaune în cap”. Toate acestea au fost prezentate nu despre persoane care făcuseră lucrurile respective, ci ca perspectivă asupra unor familii pe care vorbitorii nici măcar nu le cunosc. Practic, oamenii nici nu s-au mutat și deja au reușit să fure bicicleta, să răstoarne tomberonul, să aducă un cal la etajul trei și să înceapă o răfuială cu macete.
Și da, ați putea să spuneți: „Te ataci, sunt niște glume proaste”. Dar nu au fost glume, iar ei nu râdeau. La microfon au început întrebările:
„Vor ști cum să se adapteze traiului la bloc?”
„Vor ști cum să mențină ordinea și curățenia?”
„Vor putea să nu depoziteze gunoaiele?”
„Nu va crește nivelul infracțiunilor?”
„Oare nu vor exista mirosuri neplăcute?”
„Oare nu vor fi distruse acele locuințe?”
Nu vorbim despre verificarea unor persoane înainte de acordarea unei locuințe. Nu vorbim despre condiții contractuale. Nu vorbim despre cazierul unei persoane concrete. Vorbim despre întrebări puse unei întregi comunități doar pentru faptul că sunt de o altă etnie.
Iar după ce au fost puse toate întrebările acestea, a venit și momentul meu preferat. Vorbitorul ne-a explicat că nu va spune răspunsurile, pentru că ar putea fi considerate rasiste.
După care a spus: „Dar voi, cu toții, știți care sunt răspunsurile”
Un mecanism foarte ușor de înțeles. Pentru a se spăla pe mâini de rasism, au întrebat cei 10 oameni din fața lor dacă romii miros, fură, fac mizerie și distrug blocurile, după care ne-au pus pe noi să răspundem, dar ei, Doamne ferește dacă au spus ceva. Și, pentru că tabloul nu era încă suficient de delicat, alt vorbitor ne-a informat că oamenii de la Pata Rât trebuie „școliți”, „educați” și trebuie să înțeleagă „ce înseamnă civilizația, acolo unde se poate”.
„Acolo unde se poate” este un detaliu care face toată propoziția. În mod evident, poți critica o politică publică, poți spune că Primăria cheltuie prost banii, poți cere mai multă transparență. Poți să întrebi cine primește locuințe, ce obligații are, cum sunt urmărite rezultatele și ce se întâmplă dacă regulile nu sunt respectate, e normal ca fiecare dintre noi să avem opinii diferite.
Dar când ajungi să te întrebi dacă o întreagă etnie poate înțelege „ce înseamnă civilizația”, nu mai discutăm despre bugetul Primăriei. Discuția devine despre oameni, despre felul în care alegem să îi privim.
Credeți că ați scăpat aici? A venit lecția de geografie socială. Ne-a fost explicat că problema oamenilor din Pata Rât trebuie rezolvată „la ei acasă”. Interesant punct de vedere, care a fost urmat de „Clujul este casa noastră”. A cui? A celor 12 protestatari? A oamenilor care plătesc taxe și impozite? A studenților? A pensionarilor? A celor din Gheorgheni sau Mănăștur? Sau a celor care stau lângă groapa de gunoi?
În ce moment primești certificatul că ai devenit suficient de clujean încât să ai voie să spui „casa noastră”?
Pentru că locuitorii de la Pata Rât par să intre în propoziție doar când este nevoie de un „ei”.
„Noi muncim. Ei nu.”, „Noi avem o casă. Ei au locul lor”. Aici nu a fost nevoie de foarte multă analiză elaborată pe text, era suficient doar de ascultat. Pentru că problema protestului nu a fost existența unei nemulțumiri față de proiectul Primăriei. Problema a fost ce s-a pus în locul argumentelor. Oameni pe care nu-i cunoști au devenit, înainte să-ți fie vecini, hoți, murdari, periculoși, incapabili să locuiască la bloc sau să „înțeleagă civilizația”. Într-un alt moment al protestului am aflat că „o să vă fure bicicletele” și că orașul ar urma să ajungă „un oraș împuțit din India”.
La momentul redactării acestui articol, bicicletele din Cluj-Napoca sunt in siguranță, nu a fost raportată nicio bicicletă furată.
Ce mi s-a părut și mai interesant este că vorbim despre o organizație care, la alte manifestații, își construiește discursul în jurul valorilor creștine. Acești oameni vorbeau în luna iunie, de data aceasta în Piața Avram Iancu, în cadrul evenimentului dedicat „familiei tradiționale”, despre valorile creștine, Dumnezeu și despre cum trebuie apărată familia cu orice preț. Discursul lor era dominat de morală, familie, credință și Dumnezeu.
La protestul de sâmbătă, unul dintre vorbitori a întrebat chiar: „Pe voi care Dumnezeu v-a ajutat cu 300 de euro pe lună?”.
Dumnezeu era, deci, prezent și de data aceasta. Aproapele, ceva mai puțin.
Pentru că iubirea aproapelui devine, aparent, mai complicată când aproapele riscă să primească o locuință socială în cartierul tău. E foarte ușor să aperi valorile creștine pe pancartă. Mai greu este când valoarea presupune să accepți că omul pe care societatea l-a ținut ani întregi lângă o rampă de gunoi poate merita o șansă să trăiască altfel.
Asta nu înseamnă că programele scociale sunt perfecte sau că beneficiarii unor astfel de programe nu trebuie să respecte reguli. Cam asta a fost astăzi, 19 septembrie în Piața Mihai Viteazu. O „mobilizare masivă” de aproximativ 20 oameni, mai multe forțe de ordine decât protestatari. Oameni care treceau prin piața cu cafelele în mână și o privire întrebătoare sau care încercau să se bucure de soare.
Dar mai era ceva… o portavoce prin care, timp de aproximativ două ore, o întreagă comunitate a fost redusă la gunoi, mirosuri, furturi, cai, manele și macete.
Cifrele, nelipsite de la protest
Povestea nu s-a terminat însă cu bicicletele. Au urmat banii. Unul dintre vorbitori a susținut că Primăria ar fi cumpărat deja „cel puțin 500 de apartamente” pentru familiile din Pata Rât. În același discurs, beneficiarii au devenit „boschetari”, iar locuințele au devenit „apartamente gratuite”.
Numai că documentele administrației descriu altceva.
În ședința Consiliului Local din 6 august, Emil Boc spunea că până atunci fuseseră cumpărate 110 apartamente pentru 110 familii, în cadrul programelor de relocare, și că aproape 600 de persoane fuseseră mutate din Pata Rât. Tot el preciza că locuințele nu sunt transferate în proprietatea beneficiarilor, ci sunt închiriate, iar atribuirea presupune capacitatea de a achita obligațiile aferente locuirii.
Separat, o hotărâre adoptată în august pentru unul dintre proiectele actuale prevede achiziția a 50 de locuințe cu caracter social, împreună cu evaluarea socio-economică și selecția familiilor care urmează să fie relocate. Dacă vrem să discutăm despre banii clujenilor, poate că ar fi util să începem prin a nu adăuga câteva sute de apartamente doar pentru efect dramatic.
Clujul este deja suficient de scump. Nu trebuie să-i umflăm și inventarul. Asta nu înseamnă că administrația trebuie crezută pe cuvânt sau că proiectele nu trebuie verificate. Dar dacă îi cerem Primăriei socoteală pentru cifre, regula ar trebui să funcționeze în ambele sensuri.
300 de euro și Dumnezeu contabil
Evident că discuția a mers și la ajutorul pentru chirie.
„Pe voi care Dumnezeu v-a ajutat cu 300 de euro pe lună?”, a întrebat unul dintre protestatari. După care explicația a fost simplă: voi ați mers la muncă, „ei nu au muncit nimic”.
Numai că, din nou, programul invocat la microfon nu arată chiar așa.
În ședința Consiliului Local din 6 august, ajutorul de până la 300 de euro lunar pentru plata chiriei a fost prezentat drept un sprijin pentru clujenii cu venituri mici, nu drept o sumă oferită automat oamenilor din Pata Rât pe criteriu etnic. Potrivit procesului-verbal, peste 100 de persoane beneficiau de acest program.
Poți spune că suma este prea mare sau prea mică. Poți contesta criteriile de selecție, poți cere lista condițiilor de încadrare. Dar între această discuție și „noi muncim, ei primesc” încape o întreagă politică socială. La protest n-a încăput.
Incendiul din Florești. Când nici priza nu respectă scenariul
A venit argumentul care trebuia să demonstreze ce se întâmplă atunci când familiile din Pata Rât sunt relocate: incendiul din Florești.
„Deja vedem efectele acestei decizii prin blocul din Florești care a luat foc din cauza acestor familii din Pata Rât”, a spus unul dintre vorbitori.
E o afirmație destul de serioasă, dar contrazisă de cercetările pompierilor.
Reamintim că, ISU Cluj a comunicat că focul a izbucnit, cel mai probabil, din cauza efectului termic al curentului electric, în urma unei defecțiuni la o priză. Mai mult, faptul că o familie relocată din Pata Rât locuia într-unul dintre apartamentele afectate era confirmat, dar nu fusese stabilit oficial că incendiul izbucnise din locuința respectivă.
Protestatarii știau însă că autoritățile vorbiseră despre defecțiunea electrică, și aveau deja răspunsul:
„Dar oare trăim într-o țară în care autoritățile nu ne mint niciodată?”, s-a întrebat unul dintre ei.
Și aici apare reacția cetățeanului dezinformat și anti-sistem. Dacă o autoritate competentă, în cazul nostru pompierii confirmă ce crezi, ai dovada. Dacă pompierii nu confirmă ce crezi, ai dovada că pompierii ar putea minți.
Până unde merge Dumnezeu
Poate cea mai interesantă contradicție nu se află însă în cifre, ci se află în valorile revendicate chiar de organizație.
În 21 iunie, Comunitatea Identitară România a organizat la Cluj „Mitingul pentru Familie”, în fața Catedralei din Piața Avram Iancu. În propriul comunicat de mobilizare, organizația vorbea despre apărarea familiei „nu doar cu vorba, ci și cu fapta” și descria Cluj-Napoca drept un oraș „european și creștin”. Pe site-ul său, organizația vorbește în mod repetat despre „principii creștine”, credință, familie și tradiție.
Sâmbătă, Dumnezeu a fost din nou invocat. Doar că de data asta nu pentru iubirea aproapelui.
„Pe voi care Dumnezeu v-a ajutat cu 300 de euro pe lună?”
Și aici apare întrebarea pe care n-am auzit-o la portavoce. Unde se oprește Dumnezeu? La treptele Catedralei? La finalul Mitingului pentru Familie?La marginea Pata Rât?
Sau exact în momentul în care aproapele devine rom, sărac și există posibilitatea să primească o locuință socială în blocul tău? Este foarte ușor să vorbești despre valori creștine atunci când trebuie puse în practică în relația cu un om pe care nu îl agreezi. Cu puține luni înainte, organizația cerea apărarea familiei „nu doar cu vorba, ci și cu fapta”.
Sâmbătă, fapta a constat, printre altele, în a întreba public dacă romii vor produce „mirosuri neplăcute”, în a anticipa furturi și jafuri și în a le explica oamenilor că viitorii lor vecini trebuie învățați „ce înseamnă civilizația”.
Cred că voi, cititorii ați putut constata care este valoarea adevărată a unei declarații despre principii.
După aproape o oră în Vestul Sălbatic, unul dintre vorbitori a decis să ducă discuția într-o zonă ceva mai ambițioasă. Am ajuns la Dorin Cioabă și originea romilor în India, dar și la folosirea denumirii „Indirom”. Vorbitorul a susținut că o asemenea denumire ar putea delimita mai bine identitatea etnică și ar lega comunitatea de originea sa indiană.
Recunosc, pentru câteva minute am uitat că venisem la un protest despre locuințe sociale în Cluj-Napoca. Plecaserăm de la 50 de apartamente și ajunseserăm la o reorganizare terminologică internațională. Presupun că așa se întâmpla într-o zi de sâmbătă.
Totuși… al cui e Clujul?
Programul oficial despre care s-a protestat este prezentat de administrație ca unul de relocare și incluziune pentru persoane vulnerabile din așezările informale. În proiectul aprobat sunt prevăzute atât achiziția locuințelor, cât și evaluarea socio-economică și selecția beneficiarilor.
Protestul s-a încheiat după două ore fără incidente. N-au apărut macete, n-au fost cai pe balcon și, din câte știm, bicicletele clujenilor au rămas unde erau. A rămas însă un discurs în care oameni care nici nu se mutaseră încă erau deja transformați în hoți, scandalagii, surse de mizerie și pericol public. Una este să-l întrebi pe Emil Boc unde se duc banii și cum funcționează proiectul. Alta este să pui o etichetă pe o comunitate întreagă și apoi să-i spui „îngrijorare”. Sâmbătă, în Piața Mihai Viteazu, Clujul n-a fost „invadat”. Au fost 12 oameni cu o portavoce și suficiente prejudecăți cât să umple piața.
CITEȘTE ȘI:
