Actualitate

A început Festivalul Silvoiței 2026. Weekend autentic plin de savoare și tradiție.

Festivalul Silvoiței și-a deschis din nou porțile, în inima satului Băbuțiu din comuna Vultureni. Evenimentul promite un weekend autentic, plin de savoare și tradiție, în perioada 19-20 septembrie 2026.

Copilăria s-a mutat la Vultureni pentru un weekend, la Festivalul Silvoiței 2026 | Foto: monitorulcj.ro Copilăria s-a mutat la Vultureni pentru un weekend, la Festivalul Silvoiței 2026 | Foto: monitorulcj.ro

 

 


 

A început cea de-a VIII-a ediție a Festivalului Silvoiței, eveniment care are loc în inima satului Băbuțiu, comuna Vultureni, județul Cluj, în perioada 19-20 septembrie 2026.


 

 


A început Festivalul Silvoiței 2026

Peste 1.000 de oameni au profitat de vremea bună și au venit la prima zi a Festivalului Silvoiței 2026.

Plimbare cu tractorul la Festivalul Silvoiței 2026 | Foto: monitorulcj.ro

 


Copii de toate vârstele, părinți, bunici, toți s-au strâns în natură pentru o experiență autentică la sat.

Tractor din fân la Festivalul Silvoiței 2026 | Foto: monitorulcj.ro

 


Născut din pasiunea pentru rural, pentru lucrul făcut cu mâinile și cu inima, Festivalului Silvoiței rămâne fidel rădăcinilor sale: local, sincer, necomercial.

Festivalul Silvoiței este un eveniment la sat pentru familiile cu copii de la oraș și nu numai, potrivit descrierii evenimentului.

Bunătăți la Festivalul Silvoiței 2026 | Foto: monitorulcj.ro

 

Festivalul Silvoiței a devenit un reper pentru cei care caută o experiență autentică la sat. Atmosfera de toamnă, decorurile din fân, lemn și lut, activitățile în aer liber și silvoița fierbând molcom în ceaunele tradiționale creează un cadru idilic pentru un sfârșit de săptămână cu suflet.

Copii la joacă la Festivalul Silvoiței 2026 | Foto: monitorulcj.ro

 

Festivalul Silvoiței 2026 aduce două zile de neuitat în armonie cu natura pentru întreaga familie.

Mâncarea este făcută la fața locului de localnici:

  • gulyas
  • plăcinte
  • gogoși
  • porumb fiert
  • silvoiță live
  • multe alte preparate specifice
Festivalul Silvoiței 2026 are loc în perioada 19-20 septembrie  | Foto: monitorulcj.ro

 

În timp ce silvoița fierbe domol, participanții se pot bucura de:

  • concursuri, activități & jocuri pentru copii
  • ateliere creative (lut, pictură)
  • plimbări cu tractorașul sau cu căruța
  • tiroliană
  • echitație
  • tras cu arcul
  • panou de escaladă uriaș
  • labirint de baloți
  • baloți pentru alergat

Preț bilete la festivalul Silvoiței 2026

  • 45 de lei/zi pentru adulți
  • 30 de lei/zi pentru copii peste 7 ani și pentru pensionari

Festivalul Silvoiței 2026 are loc în perioada 19-20 septembrie, între orele 10.00 - 18.00.

CITEȘTE ȘI:

Clujenii, prezenți în număr mare la Festivalul Silvoiței. Zeci de activități pentru copii și delicii locale pentru întreaga familie. FOTO

Ultimele Stiri
abonare newsletter