Externe
Donald Trump a promulgat o lege care impune noi sancțiuni împotriva Rusiei
Președintele Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, a promulgat o lege care impune noi sancțiuni împotriva Rusiei în contextul războiului cu Ucraina.
Președintele SUA, Donald Trump, a promulgat o lege care impune noi sancțiuni Rusiei | Foto: DepositPhotos.com
Președintele american Donald Trump a promulgat vineri seară o lege ce impune noi sancțiuni Rusiei ca urmare a invadării Ucrainei și vizează în special sectorul energetic, relatează Reuters, AFP și dpa, potrivit Agerpres.ro.
Noi sancțiuni pentru Rusia
Legea, care constituie prima acțiune majoră a Congresului american contra Moscovei de la revenirea lui Donald Trump la Casa Albă, poartă numele principalului său promotor, fostul senator republican Lindsey Graham, decedat în luna iulie, un apărător vehement al Ucrainei.
Acest nou arsenal legislativ vizează, pentru prima dată, „flota fantomă” rusă. De asemenea, ea îi vizează pe președintele Vladimir Putin și pe alți înalți demnitari de la Moscova.
Textul îi conferă președintelui Donald Trump puterea de a impune taxe vamale ce pot atinge 100% contra principalelor cinci țări importatoare de gaz și petrol rusești, printre care China și India.
În afară de sancțiunile împotriva Moscovei, legea prevede un cadru pentru prelungirea sancțiunilor contra Iranului până în 2031.
Legea a fost adoptată joi de Camera Reprezentanților a Congresului SUA, după ce în august fusese votată de Senat.
Foto: DepositPhotos.com
CITEȘTE ȘI:
