După promisiuni peste promisiuni și tentative de curățare a Someșului cu o hidrobicicletă sub formă de lebădă, joi dimineața, în zona Sălii Sporturilor, a început cu adevărat acțiunea.
În cadrul Festivalului Internațional de Carte Transilvania, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop şi Mitropolit Andrei își va lansa, vineri, 7 octombrie 2016, de la ora 17.00, volumul “Chiriacodromion contemporan”, apărut de curând la Editura Renașterea.
Scriitoarea Ruxandra Hurezean, unul dintre cei mai cunoscuți autori clujeni de reportaje, a lansat joi, în prezența publicului Festivalului Internaţional de Carte Transilvania, două volume dedicate unei comunităţi pe cale de dispariţie din Transilvania: saşii.
Lucrările de asfaltare la două tronsoane (2,5 km) ale drumului judeţean DJ109E Vad au fost finalizate, iar recent au început lucrările pentru un nou tronson de drum. Astfel, este vizat un sector de 1,5 km.
Trupa de teatru "Morgana” a Penitenciarului Gherla a susţinut, într-o sală a Teatrului Naţional Cluj-Napoca, premiera spectacolului "Selfie”, în care joacă opt deţinute, printre care şi fostul deputat Monica Iacob Ridzi.
Filarmonica de Stat „Transilvania” invită clujenii la ediţia aniversară a festivalului internaţional Toamna Muzicală Clujeană, cea mai longevivă manifestare dedicată muzicii culte din România, care împlineşte 50 de ani. Evenimentul se va desfășura în perioada 7-28 octombrie 2016.