Google a devenit o superputere globală. Nu doar că este cel mai vizitat website din lume, însă Google Android a ajuns cel mai popular sistem de operare din lume. Iar în spatele businessului de succes al gigantului, Alphabet, compania sa mamă, valorează peste 543 miliarde de dolari, scrie Business Insider.
Numeroase mașini retro, istorice, au defilat sâmbătă la prânz în centrul Clujului și nu numai, în cadrul unei eveniment organizat în mai multe orașe din țară.
Unul din cei mai apreciați pianiști români, Dan Grigore, este solistul invitat al concertului din această seară de la Filarmonica de Stat Transilvania. Dirijor va fi maestrul Lawrence Foster. Reprezentația, parte a festivalului Toamna Muzicală Clujeană, este dedicată lui Emil Simon, fost dirijor permanent al instituției.
Cunoscutul scriitor român Mircea Cărtărescu a revenit vineri asupra poziției sale exprimate cu o zi înainte pe o rețea socială pe tema câștigătorului Premiului Nobel pentru Literatură 2016, în persoana poetului și cântărețului Bob Dylan. Scriitorul a mărturisit că noaptea a fost un "sfetnic bun" în a-și contura poziția finală pe subiect.
Polițiștii locali în colaborare cu jandarmi și polițiști, au efectuat un control amplu privind modul în care se desfășoară activitatea de taximetrie în incinta aeroportului Cluj-Napoca și în imediata apropiere a acestuia.
Corul şi Orchestra Filarmonicii de Stat „Transilvania” vor susține marţi, 18 octombrie 2016, de la ora 19, la Colegiul Academic, un concert caritabil, cu spectacolul “Carmina Burana”, de Carl Orff, pentru soția unui tenor al instituției.