Florești
Lucrările au ajuns aproape de 30% la viitoarea școală generală de 54 mil. lei din Florești
Viitoarea școală generală din Florești începe să prindă contur. Stadiul lucrărilor la noua unitate de invățământ a ajuns aproape de 30%.
Stadiul lucrărilor a ajuns aproape de 30% la viitoarea școală generală din Florești | Foto: Facebook, Școala Generală Florești, Cluj
Stadiul lucrărilor la viitoarea școlală generală din Florești a ajuns la aproximativ 30%. Proiectul are o valoare de circa 54 de milioane de lei.
Stadiul lucrărilor, aproape de 30% la viitoare școală generală din Florești
„Lucrările de construire a noii școli generale cu clasele 0–VIII din Florești continuă într-un ritm susținut, proiectul înregistrând progrese constante pe parcursul anului 2026. Investiția, derulată de Primăria Florești, reprezintă unul dintre cele mai importante proiecte educaționale aflate în desfășurare la nivel local și va oferi elevilor condiții moderne de studiu și dezvoltare”, se arată într-o postare pe pagina de Facebook a școlii.
La nivelul întregului obiectiv de investiții, progresul fizic general a crescut la 28,70%, cifră care confirmă ritmul constant al lucrărilor.
Conform sursei citate, cele mai recente rapoarte de monitorizare întocmite de supervizorul proiectului, S.C. StructurALL ConsultING NAPOCA S.R.L., arată că șantierul avansează conform graficului stabilit, fără probleme tehnice majore și cu respectarea standardelor de calitate impuse.
Structura de rezistență a fost finalizată
„Unul dintre cele mai importante obiective atinse este finalizarea integrală a structurii de rezistență pentru Corpurile C1 și C2 ale clădirii, care a ajuns la un stadiu de execuție de 100%, după ce au fost finalizate, pe parcursul lunii iunie, lucrările de armare și turnare a plăcii, grinzilor și aticelor de la etajul al III-lea al corpului C2, precum și elementele verticale aferente acestui nivel.
Progrese importante se înregistrează și la capitolul arhitectură. Zidăria pentru Corpul C1 și pentru parterul și etajul I ale Corpului C2 este complet realizată, iar lucrările continuă la nivelurile superioare ale Corpului C2. Per ansamblu, componenta de arhitectură a proiectului a ajuns la un grad de realizare de 9,3%”, se mai arată în postare.
În paralel, constructorul a început lucrările pentru gardul de împrejmuire al viitorului campus școlar. Demarate în a doua jumătate a lunii iunie, acestea au atins deja un progres de aproximativ 35%, contribuind la conturarea viitorului ansamblu educațional.
Lucrările avansează la viitoarea școală generală din Florești
Pe șantier se desfășoară și alte activități esențiale. Organizarea de șantier și instalația de priză de pământ și paratrăsnet sunt realizate în proporție de 50%, iar amenajările exterioare au început să prindă contur, înregistrând un progres de 1,45%.
Constructorul este mobilizat cu aproximativ 41 de muncitori și specialiști prezenți zilnic pe șantier.
Totul merge ca la carte
„Pentru desfășurarea lucrărilor sunt utilizate echipamente specifice de mare capacitate, inclusiv o macara și o pompă de beton. De asemenea, reprezentanții supervizorului au confirmat că în perioada raportată nu au fost emise note de constatare sau rapoarte de neconformitate, ceea ce indică respectarea cerințelor tehnice și a normelor de calitate prevăzute în proiect. Totodată, activitatea administrativă și documentația tehnică necesară derulării investiției au fost gestionate conform procedurilor stabilite”, se mai arată în postare.
Școală de 54 milioane de lei în Florești
Noua Școală Generală din Florești va costa 54.3 milioane de lei, iar din această sumă 23,8 milioane de lei sunt bani europeni.
Proiectul, finanțat prin Programul Regional Nord-Vest 2021-2027, urmăreste să răspundă cererii tot mai mari pentru servicii educaționale moderne si de calitate, prin construirea unei noi școli generale cu 36 de săli de clasă, patru laboratoare moderne, bibliotecă, sală multifunctională și spații destinate activitătilor educative și de recreere.
În această școală vor învăța aproximativ 1.000 de elevi într-un singur schimb.
- Constructor: Axial Construct Invest
- Proiectantul este Beletage SRL (lider asociere), alături de Mrd Instal SRL.
- Colaboratori: STM Structural Design Group SRL; SQM Arhitecture SRL.
Pentru viitoarea Școală Generală din Florești, finantarea asigurată este de peste 10.000.000 euro.
- Valoarea totală a proiectului: 54.342.857,15 lei
- Valoare cofinațare din bugetul național: 22.871.142,63 lei
- Valoare cofinațare din partea Uniunii Europene: 23.824.106,92 lei
- Valoare cofinanțare din bugetul local: 7.647.607,60 lei
Obiective specifice
- Construirea unei clădiri școlare moderne si eficiente energetic;
- Crearea unui mediu educațional sigur, accesibil și incluziv;
- Dotarea cu mobilier și echipamente didactice performante;
- Sprijinirea procesului educațional și reducerea abandonului școlar.
Condiții optime de studiu pentru elevi:
- Noi oportunități educaționale pentru cadrele didactice;
- Creșterea atractivității zonei pentru familiile tinere;
- Educație de calitate aproape de casă;
- Spații prietenoase, accesibile și sigure;
- Promovarea valorilor europene: egalitate de șanse, incluziune, durabilitate.
Scopul proiectului este de a dezvolta infrastructura locală, pentru a oferi condiții moderne de învățare elevilor din Florești.
Locuitorii din Florești sunt invitați să urmărească desfășurarea proiectului și să contribuie la păstrarea unui mediu curat și sigur în jurul santierului.
Citiți monitorulcj.ro și pe Google News
CITEȘTE ȘI:
