Externe

Vladimir Putin declară că occidentul orchestrează un război împotriva Rusiei și îi indeamnă pe ruși la „victorie”

Preşedintele rus Vladimir Putin a acuzat ţările occidentale că orchestrează un război împotriva Rusiei.

Vladimir Putin condamnă occidentul în timpul paradei de la Moscova /FOTO: Vladimir Putin Vladimir Putin condamnă occidentul în timpul paradei de la Moscova /FOTO: Vladimir Putin

 

 


Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat marţi că lumea se află în prezent într-un punct de cotitură şi a acuzat ţările occidentale că orchestrează un război împotriva Rusiei, înainte de a-i îndemna pe ruşi la „victorie”, în timpul paradei militare din Piaţa Roşie de la Moscova cu prilejul Zilei Victoriei împotriva Germaniei naziste potrivit agerpres.ro.

 


„Astăzi, civilizaţia se află din nou la un punct de cotitură. Împotriva patriei noastre a fost din nou declanşat un adevărat război, însă noi vom învinge terorismul internaţional, îi vom apăra şi pe locuitorii din Donbas, ne vom asigura securitatea", a declarat preşedintele rus.

Vladimir Putin a susţinut că Rusia vrea „un viitor paşnic şi liber”, şi că pentru ea „nu există popoare inamice nici în Vest, nici în Est”.
 

Memorialele sovietice

În discursul său, Putin a calificat drept „crimă” distrugerea memorialelor înălţate în cinstea soldaţilor sovietici şi „o bătaie de joc la adresa actelor lor de eroism”, „un revanşism al celor care pregăteau în mod cinic şi făţiş o nouă campanie împotriva Rusiei, celor care au adunat pentru aceasta răul neonazist din întreaga lume”.

Preşedintele rus a afirmat că „scopul adversarilor Rusiei este să obţină destrămarea şi distrugerea ei, să anuleze total rezultatele celui de-Al Doilea Război Mondial, să submineze sistemul global de securitate şi al dreptului internaţional, să sufoce centrele de dezvoltare suverane”.

Vladimir Putin a declarat că „Rusia se mândreşte cu toţi participanţii la operaţiunea militară specială din Ucraina” şi că de ei „depinde viitorul statalităţii ruse şi securitatea ţării”.

În context, el a subliniat că Rusia îşi aminteşte de faptul că toate popoarele Uniunii Sovietice au contribuit la victoria împotriva fascismului în cel de-Al Doilea Război Mondial. „Este foarte important că astăzi, aici, la Moscova, s-au reunit lideri din Comunitatea Statelor Independente, văd în aceasta o atitudine de mulţumire pentru eroismul predecesorilor noştri, care s-au adunat împreună şi au învins împreună”, a declarat Putin.

Potrivit lui Putin, „orice ideologie de supremaţie este prin natura ei dezgustătoare, aducătoare de moarte şi criminală”. El a subliniat că elitele occidentale „continuă să-şi declare exclusivitatea, îi asmut pe oameni şi dezbină societatea”.
 


Poporul ucrainean ostatic

El a afirmat că poporul Ucrainei a devenit „ostaticul loviturii de stat şi al planurilor Occidentului”.

Vladimir Putin şi-a încheiat discursul de 10 minute din timpul paradei cu strigătul „Ura!” pentru Rusia şi victoria ei. „Pentru Rusia, pentru forţele noastre armate nobile, pentru Victorie, ura!”, a declarat preşedintele rus.

După parada militară din Piaţa Roşie, Vladimir Putin a discutat cu comandanţii militari prezenţi la festivităţi, iar apoi, însoţit de preşedinţii belarus, kazah, kîrgîz, tadjic, turkmen şi uzbec, precum şi de premierul armean, a depus o coroană de flori la Mormântul soldatului necunoscut de lângă Kremlin.

Anul acesta, componenta aviatică a paradei militare a fost anulată.

Citiți monitorulcj.ro și pe Google News

CITEȘTE ȘI:

Președintele Chinei, Xi Jinping a sosit la Moscova pentru a se întâlni cu Vladimir Putin

Rusia „scoate de la naftalină” tancurile sovietice T-55, pe care ar urma să le folosească în Ucraina

abonare newsletter