Tribunalul din Sălaj a respins, marți, ca nefondată cererea prin care ministrul de Interne, Lucian Bode, a încercat să blocheze a doua verificare a tezei sale de doctorat în cadrul Comisiei de etică a Universității Babeș-Bolyai din Cluj Napoca.
Fost coleg de partid cu Lucian Bode și membru în comisia UBB care i-a validat doctoratul ministrului de Interne cu magna cum laude, Radu Carp a demisionat din CNATDCU.
Universitatea Babeș-Bolyai ar trebui să îl acționeze în instanță pe ministrul Lucian Bode, dar și ministerul Educației, pentru retragerea titlului de doctor. În același timp, profesorii clujeni își manifestă solidaritatea cu UBB.
Comisia de etică a UBB Cluj a confirmat miercuri că teza de doctorat a ministrului Lucian Bode este plagiată și a cerut corectarea plagiatului. Jurnalista Emilia Șercan critică măsura, arătând că UBB „s-a plasat de partea plagiatorului și nu a integrității academice”.
Comisia de etică a Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca arată, miercuri, că suspiciunile de plagiat a tezei de doctorat a ministrului de Interne Lucian Bode se confirmă. Teza, „profund viciată”.
Elevii din Cluj au revenit la ore după vacanța de iarnă, în condiții normale. Ce măsuri vor lua școlile în cazul depistării cazurilor de gripă sau infecții respiratorii?