Educație

Rezultate Titularizare 2023. Clujul, județul din țară cu cele mai multe note de 10 obținute de profesori

Rezultatele inițiale la proba scrisă de la Titularizare 2023 au fost publicate, marți, de ministerul Educației. În Cluj au fost obținute 13 note maxime, aspect ce plasează județul pe primul loc în țară, după Capitală.

Titularizare 2023. 13 note maxime obținute de profesorii din Cluj/Foto: pexels.com Titularizare 2023. 13 note maxime obținute de profesorii din Cluj/Foto: pexels.com

 

 


La mijlocul săptămânii trecute s-a desfășurat proba scrisă din cadrul examenului de Titularizare 2023. Primele rezultate, înainte de contestații, la proba scrisă din cadrul concursului național de ocupare a posturilor didactice din învăţământul preuniversitar, au fost afișate marți.

 


Note maxime în Cluj la Titularizare 2023

La concursul de Titularizare 2023, la nivel național 127 de candidați au obținut nota 10 la proba scrisă. 

În județul Cluj, 13 profesori au obținut nota maximă. Astfel, după București, unde au fost 23 de note maxime, Clujul este județul din țară unde au fost obținute cele mai multe note de 10 la examenul de Titularizare din acest an. Pe locul trei în top se plasează județul Iași, cu 11 note maxime obținute de profesori. 


Titularizare 2023. Distribuția notelor de 10 la proba scrisă/Foto.edu.ro

La proba scrisă din cadrul concursului național de ocupare a posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate din învăţământul preuniversitar, desfăşurată în Cluj, s-au prezentat 83% dintre cei înscriși. 

Din cei 1.577 candidaţi înscriși, cu drept de participare la această probă scrisă, s-au prezentat un număr de 1.311 candidaţi.
Rezultate titularizare 2023 Județul Cluj.


Rezultate Titularizare 2023

Ministerul Educației a publicat marți, 18 iulie (ora 11:00), rezultatele înregistrate la proba scrisă din cadrul concursului pentru ocuparea posturilor didactice din învățământul preuniversitar (sesiunea 2023), desfășurată în data de 12 iulie 2023.

  • 48% dintre candidați au obținut note peste 7 (șapte), procentul fiind aproximativ la același nivel cu sesiunea anului trecut (48,68%) și superior cu peste 4% față de rezultatele consemnate în anul 2021 (44,47%), potrivit ministerului Educației
  • Rata notelor între 5 și 7 este în creștere comparativ cu anul trecut: 33,45% față de 32,91%.
  • Din promoția curentă, 44,99% dintre candidați au obținut note peste 7 (șapte)procent relativ apropiat de nivelul înregistrat în anul anterior (45,83%) și superior celui din anul 2021 (40,63%).
  • 127 de candidați au obținut nota 10 (146 în anul 2022 și 130 în anul 2021), iar 11.321 de candidați au obținut note între 7 și 9,99.
  • În centrele de evaluare au fost transmise 23.892 de lucrări, fiind notate 23.850 de lucrări. Din cauza abaterilor de la prevederile metodologiei de concurs, 42 de lucrări au fost anulate în centrele de evaluare. Alți 26 de candidați au fost eliminați din sălile de concurs pentru fraudă sau tentativă de fraudă. Toți candidații aflați în aceste situații nu vor fi repartizați/nu vor putea ocupa posturi didactice/catedre în anul școlar 2023 - 2024.

CITEȘTE ȘI: 
Au copiat la Titularizare. Doi profesori din Cluj, eliminați din examen. Sute de candidați nu s-au prezentat

Rata de participare la proba scrisă a fost 83,17% (din promoția de absolvenți ai acestui an s-au prezentat 81,70% dintre candidați).


Alți 2.623 de candidați (9,87%) s-au retras (2.541 de candidați din motive personale și 82 de candidați din motive medicale).

Contestațiile pot fi depuse astăzi la sediile inspectoratelor școlare județene sau prin mijloace electronice (la adresele comunicate public de fiecare inspectorat școlar) până la ora 21:00, respectiv în data de 19 iulie, până la ora 12:00.

Rezultatele finale vor fi comunicate miercuri, 26 iulie.

Pentru a obţine statutul de titular (angajare pe perioadă nedeterminată), candidații trebuie să obţină minimum nota 7 (şapte) la proba scrisă. Pentru angajarea pe perioadă determinată (suplinire), candidaţii trebuie să obţină minimum nota 5 (cinci) la proba scrisă.

Repartizarea candidaţilor pe posturile didactice de predare vacante publicate pentru angajare pe perioadă nedeterminată, în ordinea descrescătoare a mediilor de repartizare, va fi realizată în ședințele publice de repartizare organizate de inspectoratele şcolare în zilele de 27 și 28 iulie.

Citiți monitorulcj.ro și pe Google News

CITEȘTE ȘI:

Titularizare 2023. Primele rezultate la proba scrisă, afișate marți

Au copiat la Titularizare. Doi profesori din Cluj, eliminați din examen. Sute de candidați nu s-au prezentat

Miercuri începe examenul de titularizare la Cluj. Peste 1.570 de candidați s-au înscris

abonare newsletter