Educație
Ministrul Educației pune pe masă planurile-cadru: planuri noi de învățământ pentru licee
Planurile-cadru pentru învățământul liceal vor fi puse în consultare publică cel târziu săptămâna viitoare, a anunțat, luni, ministrul Educației și Cercetării, Daniel David.

Planurile-cadru pentru învățământul liceal vor fi puse în consultare publică cel târziu săptămâna viitoare, a anunțat, luni, ministrul Educației și Cercetării, Daniel David, într-o conferință de presă, la Palatul Victoria.
„Sper vineri, dar cel târziu luni, voi pune în consultare publică planurile-cadru pentru învățământul liceal. Am trecut de perioada de dezbatere, de includere a diverselor sugestii. Știu că este o perioadă de tranziție, dar mi se pare absolut normal ca, fiind ministrul care a început acest proces, să încerc să închei acest proces, urmând ca viitorul ministru, dacă va fi altcineva, să decidă dacă va continua sau nu va mai continua acest lucru, dar, natural, mi se pare să închei acest proces odată ce l-am început”, a declarat Daniel David.
El a precizat că miercuri, cel târziu, va anunța public un alt demers - stabilirea misiunilor pe care și le asumă universitățile: educație, educație și cercetare, educație și cercetarea avansată.
„Cel târziu miercuri, dacă nu și mai repede, vom anunța public celălalt demers important care l-am avut și anume de a stabili misiunile pe care și le asumă diverse universități, într-un proces de jos în sus. Fiecare universitate își alege misiunea pe care și-o dorește, putând să opteze pentru trei misiuni: educație, educație și cercetare, educație și cercetarea avansată, iar după aceea va fi tratată ca atare. Adică, va fi evaluată prin prisma misiunilor pe care și le-a angajat. Este un demers corect, cinstit pentru societate, cinstit pentru studenți, pentru viitorii studenți și, în același timp, care întărește (...) universitățile, fiindcă le evaluezi prin prisma misiunii pe care și-au asumat-o, nu prin prisma altor criterii”, a explicat ministrul.
Citiți monitorulcj.ro și pe Google News
CITEȘTE ȘI: