Educație

Profesorii nu renunță la grevă, în ciuda întâlnirii de duminică la Guvern. Sindicalist: „Nu se deschid școlile luni. Nu batem palma pe vorbe”

Simion Hăncescu, preşedintele FSLI, a declarat că negocierile pe care sindicatele din Educație le vor purta duminică la Guvern nu îi vor împiedica pe profesori să declanșeze greva generală, luni.

Profesorii intră în grevă de luni Profesorii intră în grevă de luni

 

Acesta a afirma că nu vor „bate palma pe vorbe”, ci doar când grila de salarizare cerută pentru cadrele didactice va fi aprobată prin ordonanță de urgență.


„Oamenii așteaptă lucruri concrete și, ca să fiu mai explicit, să nu își imagineze cineva că mâine mergem, batem palma pe niște vorbe, anunțăm că se închide greva și gata! Nu! Oamenii așteaptă un act oficial, adică ceea ce am solicitat, este vorba de salarizare. Dar nu e vorba de dublare la profesorii debutanți. Acum are 2.500 un debutant, ar ajunge undeva la 4.000, deci creșterea e mai mică. Dar acest act normativ trebuie să apară cât mai repede. Adică grila de salarizare pe care a lucrat-o cu Ministerul Educației să fie dată printr-o ordonață de urgență și să scrie acolo clar că va fi parte componentă a Legii salarizării", a spus Simion Hăncescu, citat de digi24.ro.

Liderul FSLI a adăugat că nici presiunile părinților, nici cele ale politicienilor nu vor duce la suspendarea grevei. 


CITEȘTE ȘI: 70% din profesorii clujeni participă la greva generală! ISJ Cluj: Părinții să fie în „permanentă legătură” cu dirigintele pentru a fi informați

„Exlus. O spun a doua oară. Nu se deschid școlile luni. Greva aceasta a fost declanșată de oameni în urma unui referendum, au semnat. Oamenii sunt cei care decid dacă se acceptă ceea ce propunguvernanții. Nu noi, liderii. Nu e greva liderilor. Este greva oamenilor din sistem. Ei decid”, a spus sindicalistul.

Acesta spune că primește semnale din partea profesorilor că susținerea pentru grevă este în creștere.


Citiți monitorulcj.ro și pe Google News

CITEȘTE ȘI:

Ciolacu nu vrea să fie premier până nu se rezolvă greva profesorilor și reforma pensiilor speciale

Greva profesorilor, tranșată pe final de săptămână. Ciolacu: „Sunt dispus să discut în orice moment cu liderii de sindicat. Această grevă produce haos”

Grevă generală în învățământ. Mircea MICLEA: „Susțin clar mărirea substanțială a salariilor profesorilor, dar salarizarea să fie diferențiată în funcție de prestația didactică”

Ultimele Stiri
abonare newsletter