Prețul locuințelor de tip ANL scade, iar tinerii își vor putea permite un apartament. În Cluj-Napoca, prețurile pentru locuințele ANL vor ajunge sub 90.000 de lei.
Pâinea se scumpește din ce în ce mai mult în ultima perioadă, odată cu produsele de panificație, la care numai într-un an s-a înregistrat o creștere de aproximativ 25% în Cluj.
Farmec, una dintre cele mai mari companii românești din piață, anunță reduceri de până la 50% la produsele din portofoliu în perioada 12-21 noiembrie 2021, precum și promoții exclusive dedicate consumatorilor fideli ai site-ului, în campania Magic Black Friday.
Strategia serviciului de alimentare cu energie termică a consumatorilor din Cluj-Napoca în perioada 2021-2030 și perspectivă 2050 a fost pusă în consultare publică. Reducerea emisiilor de CO2, printre obiectivele municipalității.
În condițiile în care restricțiile impuse pe fondul COVID-19 au fost relaxate pe timpul verii, piața rezidențială autohtonă și-a menținut tendința de creștere și în al treilea trimestru din 2021.
Companiile au avut în primele 10 luni ale anului un număr de peste 309.000 joburi noi, cu 10.000 mai multe decât în anul 2020. Cluj, Timișoara și Brașov au avut împreună cu 5.000 de joburi mai mult decât București.
Salariile au crescut cel mai mult în Cluj și Timiș, în pandemie. Vezi topul celor 15 județe după evoluția salariului mediu net în perioada iulie 2019 - iulie 2021.