Pentru a putea beneficia de prețul plafonat la energie, anumite categorii de consumatori, precum familiile cu minim trei copii, cei care folosesc aparate medicale, consumatorii care au mai mult de un loc de consum și familiile monoparentale cu cel puţin un copil, trebuie să depună declarație pe proprie răspundere.
Companiile cu capital românesc vor fi ajutate de Guvern să se dezvolte și să crească nivelul de exporturi, a declarat ministrul Florin Spătaru joi, la Cluj-Napoca.
Personalităţi din mediul academic, economic şi nume consacrate din industria de tehnologie au discutat despre provocările cu care se confruntă managementul și viitorul său în industria de tehnologie, în cadrul unei conferințe organizate la NTT DATA la Cluj.
În luna noiembrie 2022, au fost vândute, la nivelul întregii țări, 61.659 de locuințe, cu 1.732 mai multe față de luna octombrie. Clujul pierde teren în fața Brașovului.
Aproximativ 41% dintre românii care au vârsta legală sunt și salariați, conform datelor INS. Cluj se află în topul județelor cu cei mai mulți salariați, după București.
Rata la creditele ipotecare cu dobânda legată de IRCC ar putea creşte cu câteva sute de lei, începând din noul an. Cea mai mare parte a băncilor a calculat o valoare a IRCC de 5,71%, indice ce se va aplica începând din data de 2 ianuarie 2023. Astfel, dobânzile operate din noul an ar putea crește rata unui credit ipotecar și cu 300 de lei.
Oportunitățile de dezvoltare ale municipiului Cluj-Napoca, unice în România, merg în paralel cu o permanentă îmbunătățire a calității vieții, iar factorul timp, după bogăția spirituală și stabilitatea materială, este un deziderat important în epoca digitală.