Economie

Programul „Noua Casă” continuă în 2024, cu un plafon de garanții de 1 miliard de lei. Anul trecut, majoritatea finanţărilor au fost solicitate pentru achiziţionarea unui apartament.

Programul „Noua Casă” va continua în anul 2024, cu un plafon de garanţii de 1 miliard de lei. Cele mai multe solicitări de finanțare făcute de tineri în 2023 au vizat achiziționarea unui apartament.

Programul Noua Casă în 2024/Foto: depositphotos.com Programul Noua Casă în 2024/Foto: depositphotos.com

 

 


Programul „Noua Casă” a început în 2020, iar numai anul trecut tinerii au accesat fonduri de peste 240 de milioane de lei pentru achiziția unei locuințe, potrivit datelor oficiale. Conform ministerului Finanțelor, programul a contribuit nemijlocit la stabilizarea şi la maturizarea pieţei imobiliare, precum şi a pieţei creditelor ipotecare.

 


„Prin alocarea pentru anul 2024 a unui nou plafon al garanţiilor în valoare de 1 miliard lei transmitem un mesaj de continuitate, susţinere şi consolidare a angajamentului privind bunăstarea oamenilor. Noua Casă a dus la creşterea accesului la proprietate pentru familiile cu venituri medii, facilitând stabilitatea locativă şi îmbunătăţind calitatea vieţii pentru mulţi români. Sigur că sunt importante şi beneficiile conexe, cum sunt atragerea de investiţii private în sectorul imobiliar şi îmbunătăţirea aspectului şi a calităţii zonelor urbane”, a transmis ministrul Marcel Boloş.

În anul 2024 se vor putea înscrie în Program şi finanţatori care nu au participat în anul precedent. Ei au un termen de 7 zile lucrătoare de la data intrării în vigoare a prevederilor Hotărârii de Guvern să transmită către FNGCIMM cererile de înscriere în etapa 2024 a Programului, precum şi solicitările de alocare de plafoane de garantare.


Peste 240 milioane lei, accesați prin programul Noua Casă anul trecut

Din momentul lansării Programului Prima Casă, în anul 2009, până la finele lunii decembrie 2023, au fost acordate 333.219 garanţii şi promisiuni de garantare în valoare totală de 31,57 miliarde lei, ce au susţinut credite în valoare de 63,8 miliarde lei.

CITEȘTE ȘI: 
Apartamentele din Cluj, cele mai scumpe și inaccesibile din țară. Studiu BNR: „Costurile ridicate de construcție pun presiune pe prețurile locuințelor”.

Programul „Noua Casă” a fost aprobat în anul 2020 sub o formă îmbunătăţită pentru a permite achiziţionarea unor locuinţe mai spaţioase, respectiv mai scumpe, dar a păstrat spiritul programului „Prima Casă”, fiind în continuare cel mai accesat produs în domeniul imobiliar.


Potrivit datelor oficiale, anul trecut au fost acordate în total 1.940 garanţii în valoare totală de 245,743 milioane de lei, cu o valoare a creditelor de aproximativ 485,518 milioane de lei. Programul „Noua Casă” a fost accesat în principal de tineri cu vârsta cuprinsă între 26 şi 35 ani, majoritatea finanţărilor fiind solicitate pentru achiziţionarea unui apartament, cu suprafaţa cuprinsă între 50 şi 100 m2, cu preţ între 50.000 şi 100.000 euro.

Cluj, în topul regiunilor cu cele mai scumpe locuințe

Potrivit unui raport publicat la finalul anului trecut de Banca Națională a României, cele mai scumpe și inaccesibile locuințe din România se află în Cluj, unde prețul mediu pe metru pătrat este de 2.329 euro. Piața imobiliară rezidențială de aici este și cea mai inaccesibilă pentru populație. Vânzările de imobiliare au consemnat un recul în perioada ianuarie-septembrie 2023 față de ianuarie-septembrie 2022, potrivit sursei citate. La nivel național, tranzacțiile imobiliare au scăzut cu 18%.


CITEȘTE ȘI: 
Emil Boc: „Am avut 100.000 de euro și nici eu nu am putut să-mi cumpăr casă în Cluj”. Ce alternative vrea Primăria să creeze pentru cei care nu-și permit o locuință în oraș?

„Costurile ridicate de construcție continuă să pună presiune pe prețurile locuințelor noi, intensificând creșterea acestora comparativ cu locuințele existente (4,4 la sută vs. -2 la sută, T2 2023, termeni anuali)”, se arată în studiul BNR.

În ceea ce privește accesul oamenilor la piața imobiliară rezidențială, indicatorul preț pe venit pune în evidență diferențe importante în plan regional. Datele BNR arată că clujenii au nevoie de peste 11 ani ca să își achiziționeze o locuință nouă (din punct de vedere al venitului), iar pentru bucureșteni perioada de timp e de 7 ani.

Programul Noua Casă în 2024

Noua Casă 2024 se acordă în lei, pentru achiziţia unei singure locuinţe, iar valoarea maximă a creditului este de 66.500 euro pentru locuinţe al căror preţ este de maximum 70.000 euro, avansul solicitat fiind de 5%, şi de 119.000 euro pentru locuinţe al căror preţ este de maximum 140.000 euro, în acest caz avansul solicitat fiind de 15%.

Dobânda este variabilă, calculată în funcţie de Indicele de referinţă pentru creditele acordate consumatorilor (IRCC), la care se adaugă o marjă fixă de circa 2%.

Citiți monitorulcj.ro și pe Google News
Foto: depositphotos.com

CITEȘTE ȘI:

Analiză BNR. Clujenii au nevoie de 10 ani pentru a strânge bani să-și cumpere un apartament cu 2 camere

Ultimele Stiri
abonare newsletter