monitorulcj.ro Menu

Economie

ANALIZĂ O nouă ședință cu euro la 4,73 lei!

Cursul euro a crescut de la 4,7320 la 4,7340 lei, într-o ședință în care tranzacțiile s-au efectuat în culoarul 4,731 – 4,735 lei. Transferurile de la ora 14:00 se efectuau în jurul valorii de 4,733 lei.

ANALIZĂ O nouă ședință cu euro la 4,73 lei!

Dolarul american a recuperat din terenul pierdut zilele trecute, iar cursul a urcat de la 4,1950 la la 4,2125 lei, în timp ce cotațiile din piața locală fluctuau între 4,20 și 4,22 lei.

Considerată drept un „refugiu", moneda elvețiană a continuat să se aprecieze față de cea unică, 1,106 – 1,11 franci/euro, ceea ce a asigurat creșterea cursului de la 4,2702 la 4,2801 lei, nou maxim al ultimilor patru ani.

Uncia de aur fluctua pe piețele specializate între 1.412 și 1.416 dolari, ceea ce a asigurat creșterea preţului gramului de aur la 191,7344 lei.

Indicele ROBOR la trei luni, utilizat la calcularea dobânzilor la majoritatea creditelor în lei, a scăzut la 3,13%, nou minim al ultimelor patru luni. Indicele la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, a stagnat la 3,31%, cea mai mică valoare începând cu 2 aprilie. Indicele ROBOR la nouă luni, calculat în funcție de rata dobânzii plătită la creditele atrase de către băncile comerciale de la alte bănci, s-a oprit la 3,43%, iar cel la 12 luni a crescut de la 3,48 la 3,49%.

Indicele de Referinţă pentru Creditele acordate Consumatorilor (IRRC), care se va aplica până la sfârșitul lui septembrie, a fost calculat de banca centrală la 2,63%.

Monedele din regiune se apreciau ușor față de euro. Cea poloneză se tranzacționa între 4,257 și 4,263 zloți iar cea maghiară fluctua în culoarul 325,1 – 325,7 forinți.

Scăderea indicelui german ZEW, care măsoară moralul investitorilor germani, de la -22 puncte la -24,5 puncte, a provocat deprecierea monedei unice la 1,1218 – 1,1263 dolari.

După scăderea cu mai mult de 10%, de la sfârșitul săptămânii trecute, bitcoin urca pe piețele specializate la 10.600 dolari.

Pierderea de turație a criptomonedei este rezultatul intervențiilor mai multor instituții de reglementare a pieței, apărute după ce Facebook a anunțat propriul proiect al unei monede unice, numite Libra.

Sunt folosite date și informații disponibile până la ora 14:00, analiză realizată de Radu Georgescu