Economie

Parteneriat între Bulgaria şi România pentru construirea unui al treilea pod peste Dunăre

<p><strong>Bulgaria şi România vor să construiască un al treilea pod peste Dunăre, între Silistra şi Călăraşi, au anunţat joi preşedinţii român, Traian Băsescu, şi bulgar, Rosen Plevneliev, potrivit Mediafax.ro.

Cele două ţări vor căuta modalităţi variate de finanţare a proiectului, folosindu-se de fondurile structurale ale UE, Programul de cooperare transfrontalieră şi Strategia Dunării, relatează site-ul Novinite.com.


Plevneliev şi Băsescu s-au întâlnit cu ocazia celui de-al 18-lea summit anual al liderilor din Europa Centrală şi de Est de la Bratislava, cu o zi înainte de inaugurarea oficială a celui de-al doilea pod peste Dunăre, Calafat-Vidin, dintre cele două ţări.

Noul pod rutier şi feroviar Calafat-Vidin va fi inaugurat în 14 iunie  şi va fi exploatat de o societate mixtă româno-bulgară, iar taxa pentru tranzitarea acestuia va fi de 6 euro, a anunţat, pe 28 mai, la Calafat, ministrul român Transporturilor, Relu Fenechiu.


Conform estimărilor, peste 100.000 de vehicule ar urma să traverseze anual podul Calafat-Vidin.

Ultimele Stiri
abonare newsletter