Economie

Ciucă: Fondurile alocate proiectelor din programul „Casa Verde” vor fi dublate

Premierul Nicolae Ciucă a anunțat că fondurile alocate pentru proiectele privind instalarea de panouri fotovoltaice se vor dubla. Numărul beneficiarilor poate ajunge la 80.000 de gospodării.

Premierul Nicolae Ciucă  / Foto: Facebook - Nicolae Ionel Ciucă Premierul Nicolae Ciucă / Foto: Facebook - Nicolae Ionel Ciucă

 

 


Fondurile alocate pentru programele care vizează, între altele, şi proiectele privind instalarea de panouri fotovoltaice vor fi dublate prin aprobarea de către Guvern a bugetului Administraţiei Fondului pentru Mediu, a declarat prim-ministrul Nicolae Ciucă.

 


„În ceea ce priveşte domeniul investiţiilor în energie regenerabilă şi alte programe de mediu, avem astăzi pe masa Guvernului o decizie care, practic, vizează programul Casa Verde. Am discutat cu domnul ministru, am asumat ca, la nivelul Guvernului, să dublăm fondurile alocate pentru aceste proiecte. Dacă cifra este corectă, aproximativ 2 miliarde de euro vor fi alocate pentru instalarea de panouri fotovoltaice şi în felul acesta numărul de beneficiari poate să urce până la 80.000 de gospodării”, a afirmat premierul, joi, în şedinţa de Guvern.

Bani pentru sisteme fotovoltaice

Ministrul Mediului, Tanczos Barna, a detaliat programele finanţate prin bugetul AFM: 


„Am pregătit un buget care se bazează, în primul rând, pe veniturile AFM din taxa de mediu, respectiv gestionarea fondului, care este fondul de gaze cu efect de seră, un fond ce provine din valorificarea certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră. Noutăţile programului sunt creşterea sumelor alocate pentru Casa Verde, pentru persoanele fizice, astfel încât prin aprobarea bugetului de acum şi prin rectificarea bugetară să putem ajunge la acele cifre pe care le-aţi precizat şi dumneavoastră şi pe care le-am promis în cursul acestui an. Aprobăm acum un buget de peste 2 miliarde de lei pentru a finanţa persoanele fizice care instalează aceste sisteme fotovoltaice, dar venim şi cu o noutate în domeniul asistenţei sociale şi acordăm sprijin pentru acele unităţi de cult şi pentru acele ONG-uri care prestează servicii de asistenţă socială. (...) De asemenea, contractăm acele finanţări care au fost adjudecate prin evaluarea dosarelor anul trecut - aici venim cu o sumă de 300.000 milioane de lei, pentru a duce la îndeplinire programul de anul trecut. Prin programul acesta, în 2021 - 2024, ne vom apropia, într-adevăr, de o finanţare de un miliard de euro, doar pentru panouri fotovoltaice pentru persoanele fizice şi pentru aceste unităţi care oferă asistenţă socială pentru persoane vulnerabile”, a explicat Tanczos Barna.

__________________________________________________________________


CITEȘTE ȘI:

Un clujean și-a montat panouri solare la geamul apartamentului. Așa reduce costurile la energia electrică

Clujenii au reducere 50% la impozitul pe clădiri dacă își pun panouri fotovoltaice pe casă!

__________________________________________________________________


Mașinile poluante, scoase din trafic

Ministrul Mediului s-a referit şi la programul Rabla Local.

„Noutatea pentru anul acesta este, de asemenea, acel program Rabla Local prin care, în colaborare cu unităţile administrativ-teritoriale, ne propunem să eliminăm din trafic 100.000 de autovehicule mai vechi de 15 ani, cu o poluare semnificativă şi prin acest program să ne atingem obiectivul din PNRR stabilit pentru 2026 încă din anul acesta, adică 250.000 de mijloace de transport poluante scoase din trafic pe perioada PNRR-ului. Ţinta poate fi atinsă prin programele Rabla Plus, Rabla Clasic şi Rabla Local încă din anul 2023”, a subliniat Tanczos Barna.

Premierul i-a solicitat ministrului Mediului să aibă în vedere proceduri simplificate de avizare sau aprobare a proiectelor, odată cu lansarea programelor anunţate, astfel încât să fie cât mai uşor accesibile tuturor beneficiarilor.

Investiții în tehnologii care susțin producerea de energie verde

De asemenea, Guvernul sprijină companiile care investesc în tehnologii care contribuie la susţinerea producerii de energie verde şi consolidarea securităţii energetice, a afirmat prim-ministrul Nicolae Ciucă în cadrul întâlnirii pe care a avut-o, miercuri, la Palatul Victoria, cu reprezentanţii companiei Rombat.

„Guvernul sprijină companiile care investesc în tehnologii care contribuie la susţinerea producerii de energie verde şi consolidarea securităţii energetice. Stocarea energiei verzi este esenţială pentru a da o perspectivă de dezvoltare a soluţiilor precum instalarea de panouri fotovoltaice, utilă atât în gospodărie, cât şi în uz industrial. Alături de investiţia de un miliard de euro anunţată recent de AE Solar, care va transforma România în principalul producător de panouri fotovoltaice la nivel european, iniţiativa companiei româneşti Rombat va genera o soluţie integrată pentru energia verde, produsă local”, a declarat premierul Nicolae-Ionel Ciucă.  

Citiți monitorulcj.ro și pe Google News

CITEȘTE ȘI:

Primăriile vor gestiona programul „Casa Verde Fotovoltaice”, din 2023. Cum pot fi accesate fondurile?

FOTO: Cozi interminabile pentru depunerea dosarelor la programul „Casa Verde”

Ultimele Stiri
abonare newsletter