Economie

Salariul mediu net, aproape 4.400 de lei, în România. Angajații din rafinării câștigă 11.500 lei/ lună, iar salariile le-au crescut cu 53%

Românii au câștigat, în decembrie 2022, un salariu mediu net de 4.398 lei. Bonusurile de Crăciun s-au simțit în buzunarele celor mai mulți dintre angajați.

Salariul mediu net, aproape 4.400 de lei, în România. FOTO: Depositphotos.com Salariul mediu net, aproape 4.400 de lei, în România. FOTO: Depositphotos.com

 

 


În luna decembrie 2022, câştigul salarial mediu brut a fost 7.107 lei, cu 428 lei mai mare decât în luna noiembrie 2022. Câştigul salarial mediu net a fost 4.398 lei, în creştere cu 257 lei față de luna noiembrie 2022.

 


Cele mai mari salarii medii nete le-au avut angajații din fabricarea produselor de cocserie şi a produselor obținute din prelucrarea țițeiului - 11.540 lei, iar cele mai mici, cei din fabricarea articolelor de îmbrăcăminte - 2.361 lei.

Comparativ cu decembrie 2021, câştigul salarial mediu net a crescut cu 13,4%.  Indicele câştigului salarial real a fost 97,4% în luna decembrie 2022 față de luna decembrie 2021.


Primele de sărbători creează fluctuații

În cursul anului se înregistrează fluctuaţii ale câştigului salarial determinate, în principal, de acordarea premiilor anuale şi a primelor de sărbători (decembrie, martie/aprilie). Acestea influenţează creşterile sau scăderile în funcţie de perioada în care sunt acordate, conducând, în cele din urmă, la estomparea fluctuaţiilor câştigului salarial lunar la nivelul întregului an. Evoluția câștigului salarial real depinde, atât de fluctuațiile câștigului salarial mediu net, cât și de rata inflației.

În luna decembrie 2022, în majoritatea activităţilor din sectorul economic, nivelul câştigului salarial mediu net a crescut comparativ cu luna precedentă, ca urmare a acordării de prime ocazionale (prime trimestriale, anuale, pentru sărbătorile de iarnă, pentru performanțe deosebite sau al 13-lea salariu), drepturi în natură şi ajutoare băneşti, sume din profitul net şi din alte fonduri (inclusiv bilete de valoare). De asemenea, creșterile câştigului salarial mediu net s-au datorat realizărilor de producţie ori încasărilor mai mari (în funcţie de contracte/proiecte), cât şi reducerilor de personal cu câştiguri salariale mai mici faţă de medie, din unele activităţi economice.


Cele mai mari creșteri de salarii în decembrie 2022

Cele mai semnificative creşteri ale câştigului salarial mediu net la nivel de secțiuni/diviziuni CAEN Rev.2 s-au înregistrat după cum urmează:

  • cu 53,1% în fabricarea produselor de cocserie şi a produselor obţinute din prelucrarea țițeiului, cu 42,8% ȋn extracţia cărbunelui superior şi inferior, respectiv cu 38,6% în extracţia petrolului brut şi a gazelor naturale;
  • între 23,0% și 30,5% în transporturi pe apă, producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat, intermedieri financiare (cu excepţia activităţilor de asigurări şi ale fondurilor de pensii), depozitare şi activităţi auxiliare pentru transporturi, industria metalurgică;
  • între 13,5% și 20,5% în telecomunicaţii, fabricarea altor mijloace de transport, activităţi de asigurări, reasigurări şi ale fondurilor de pensii (cu excepţia celor din sistemul public de asigurări sociale), activităţi de editare, alte activităţi extractive, colectarea şi epurarea apelor uzate, fabricarea altor produse din minerale nemetalice, activităţi auxiliare pentru intermedieri financiare, activităţi de asigurare şi fonduri de pensii;
  • între 10,0% și 13,5% în fabricarea produselor farmaceutice de bază şi a preparatelor farmaceutice, tranzacţii imobiliare, tipărirea şi reproducerea pe suporturi a înregistrărilor, captarea, tratarea şi distribuţia apei, activităţi de servicii anexe extracției, fabricarea produselor din tutun, comerţ cu ridicata şi cu amănuntul (inclusiv repararea autovehiculelor şi motocicletelor), fabricarea substanţelor şi a produselor chimice.

Scăderi semnificative în mai multe domenii

Scăderile câștigului salarial mediu net faţă de luna noiembrie 2022 au fost determinate de acordarea în lunile precedente de prime ocazionale, drepturi în natură şi ajutoare băneşti, sume din profitul net şi din alte fonduri (inclusiv bilete de valoare). De asemenea, scăderile câştigului salarial mediu net au fost determinate de nerealizările de producție ori de încasările mai mici (în funcție de contracte/proiecte).


Cele mai semnificative scăderi ale câştigului salarial mediu net la nivel de secțiuni/diviziuni CAEN Rev.2 s-au înregistrat după cum urmează:

  • cu 25,2% în silvicultură şi exploatare forestieră (inclusiv pescuit şi acvacultură);
  • între 1,5% și 8,0% în fabricarea de maşini, utilaje şi echipamente n.c.a, tăbăcirea şi finisarea pieilor (inclusiv fabricarea articolelor de voiaj şi marochinărie, harnașamentelor şi încălțămintei; prepararea şi vopsirea blănurilor), fabricarea produselor din cauciuc şi mase plastice, fabricarea autovehiculelor de transport rutier, a remorcilor şi semiremorcilor.

În sectorul bugetar, în luna decembrie 2022 s-au înregistrat ușoare creşteri ale câştigului salarial mediu net comparativ cu luna precedentă în sănătate şi asistență socială (+1.6%), respectiv în administraţia publică (+0,7%).

În învăţământ, câştigului salarial mediu net a scăzut comparativ cu luna precedentă (-4,2%) ca urmare a reducerii sumelor reprezentând plata cu ora a cadrelor didactice pe perioada vacanței școlare.

FOTO: Depositphotos.com

CITEȘTE ȘI:

Cluj, în topul județelor cu cele mai mari salarii în transporturi. Poziții plătite și cu 20.000 lei

Ultimele Stiri
abonare newsletter