Economie

Chiria la apartamentele cu 3 camere în Cluj-Napoca, mai mare cu 30% față de ianuarie 2022. Prețul mediu e de 650 euro/lună

Închirierea unui apartament cu trei camere în Cluj-Napoca este cu 30% mai scumpă decât în urmă cu un an. Vezi care sunt prețurile medii pentru chirii, în funcție de numărul de camere.

Chiriile la apartamentele cu 3 camere s-au scumpit / Foto: depositphotos.com Chiriile la apartamentele cu 3 camere s-au scumpit / Foto: depositphotos.com

 

 


Românii au arătat un interes major pentru chirii la început de an. Aceștia au vizualizat în luna ianuarie cu 49% mai multe pagini cu anunțuri imobiliare față de luna decembrie a anului trecut, conform celor mai recente date de pe Storia.ro.

 


În același timp, numărul de contactări din categoria de închirieri a crescut cu 25% față de luna anterioară și cu 21% față de aceeași lună a anului trecut. De asemenea, durata medie de tranzacționare a ofertelor la chirii a fost cu 12% mai mică comparativ cu aceeași lună a anului trecut, fapt care confirmă interesul crescut pentru categoria de închirieri.

În Cluj-Napoca, prețul mediu la chirii a stagnat comparativ cu luna trecută, însă de la un an la altul s-a observat o creștere de 30% la categoria apartamentelor cu trei camere.


Evoluția prețurilor la chirii în Cluj-Napoca / Foto: storia.ro

Astfel, în Cluj-Napoca, prețul mediu al apartamentelor cu 3 camere a crescut de la 500 de euro, în ianuarie 2022, la 650 de euro, în ianuarie 2023.

În ceea ce privește apartamentele cu 2 camere, prețul mediu a fost de 420 de euro în luna ianuarie 2022 și de 500 de euro în luna ianuarie 2023.


De asemenea, apartamentele cu 1 cameră se închiriau în ianuarie 2022 cu 280 de euro, iar în luna ianuarie 2023 prețul mediu de închiriere a crescutal 330 de euro.

Cum au evoluat chiriile

În țară, cele mai mari scăderi ale chiriilor au fost observate în cazul garsonierelor din Sibiu, unde prețul solicitat e cu  6% mai mic, și în Timișoara, unde acesta a scăzut cu 5%, dar și la apartamentele cu două camere din Arad și Brașov, unde prețurile medii s-au diminuat tot cu 5%. În același timp, creșterile cele mai mari ale prețului mediu s-au înregistrat la apartamentele de două camere din Sibiu, majorându-se cu 9%, și în Craiova, unde prețul a crescut cu 8%. În Cluj-Napoca și Iași, prețurile medii au fost similare în ianuarie 2023 cu ultima lună a anului trecut.


Cum au evoluat prețurile chiriilor de la un an la altul – ianuarie 2023 vs. ianuarie 2022:

„Anual nu au fost înregistrate scăderi ale prețurilor medii, însă a existat o stagnare a chiriilor la apartamentele de trei camere din Oradea. În același timp, cele mai mari creșteri ale prețurilor medii de pe platformă au fost observate la apartamentele de trei camere din Brașov (+33%), la garsonierele din Constanța (+32%) și la apartamentele cu trei camere din Cluj (+30%)”, se arată în analiza imobiliară.

Foto: depositphotos.com

CITEȘTE ȘI:

Chiriile din Cluj continuă să crească. Mărăști și Centrul, în topul zonele celor mai scumpe

Începutul anului aduce „domolirea” prețurilor la apartamentele din Cluj-Napoca! Care sunt cele mai ieftine cartiere

Ultimele Stiri
abonare newsletter