Economie

Evalueserve și-a extins activitatea la Cluj-Napoca, într-un birou mai mare

Evalueserve își extinde activitatea din România printr-un birou mai mare, drept răspuns la creșterea implicării sale pe plan european.

Evalueserve și-a extins activitatea la Cluj-Napoca, într-un birou mai mare Evalueserve și-a extins activitatea la Cluj-Napoca, într-un birou mai mare

 

 


Evalueserve, compania globală specializată în servicii de cercetare și analiză de date, a inaugurat vineri, 2 septembrie, noul birou deschis la Cluj-Napoca. Acest birou, mult mai mare decât cel anterior, marchează dezvoltarea companiei în regiune, care și-a început pentru prima dată activitatea în România în 2008. La ora actuală, peste 30% dintre clienții companiei fac parte din topul Fortune 1000.

 


Cu ocazia celebrării deschiderii noului birou, Evalueserve a organizat, vineri, un panel de discuții cu invitați speciali din partea autorităților locale și a mediului academic, unde s-au discutat subiecte legate de economia României precum și subiecte legate de domeniul tehnologic, financiar și cel al serviciilor profesionale.

Evalueserve a organizat, vineri, un panel de discuții cu invitați speciali din partea autorităților locale și a mediului academic.

Emilia Botezan, directorul departamentuluide relații internaționale și investiții străine al Primăriei Cluj-Napoca, a adus mesajul municipalității la ceremonia de inaugurare, transmițând mulțumiri companiei pentru aportul adus comunității și admirând dezvoltarea companiei în ultimii ani. 


Răzvan Valentin Mustață, decan al Facultății de Științe Economice și Gestiunea Afacerilor, a arătat că mulți dintre studenții care au absolvit facultatea la Cluj și-au găsit slujbe în cadrul Evalueserve și i-a asigurat pe reprezentanții companiei de tot sprijinul Facultății de Științe Economice și Gestiunea Afacerilor, dar și a Universității Babeș-Bolyai, cea mai prestigioasă universitate din țară.

La discuții au participat, de asemenea, dl. Tal Volok - Chief Financial Officer, dl. Pratyush Prabhat - Global Line of Business Head, Professional Services and Asset & Wealth Management și Anna Slodka-Turner - Global Leader for Risk and Quant Solutions Line of Business.


Evalueserve a inaugurat vineri noul birou deschis la Cluj-Napoca.

„Biroul nou din Cluj este, de fapt, un simbol al extinderii noastre pe întreg continentul European, care a determinant implicit dezvoltarea operațiunilor noastre din România. Cu echipa talentată și experimentată pe care o avem, nu putem spune decât că ne întărim perspectivele de dezvoltare prin serviciile și produsele de calitate pe care le oferim”, a transmis Nand Gangwani –COO-ul Evalueserve. 

Clujul, ofertant în privința resursei umane

Cu cele 11 universități pe care le găzduiește, orașul Cluj-Napoca are o ofertă impresionantă de absolvenți foarte bine pregătiți. Acest lucru a fost menționat de participanții la panelul de discuții, fiind unul dintre factorii care au determinat extinderea biroului la Cluj-Napoca. 


„Acest lucru este de o importanță deosebită pentru domeniile noastre în permanentă creștere precum cel al analizei de date sau cel al tehnologiilor de inteligență artificială care ne ajută să ne sprijinim clienții din sectoarele bancare (cu precădere cele de risc și complianță), din sectoarele serviciilor profesionale, a celor de tip corporate și de cercetare pentru investiții”, arată reprezentanții Evalueserve. 

Doar anul trecut, compania și-a deschis un birou la București cu scopul de a atrage noi experți supra-specializați. România are o ofertă robustă de specialiști în domeniul digital și cel de IT, iar acest lucru, pe lângă multiplele limbi străine pe care le cunosc la nivel avansat, este exact ceea de ce avem nevoie pentru a ne putea sprijini clienții din întreaga Europă. 

„Sunt mândru de succesul și creșterea pe care am cunoscut-o în România și mai ales de cea de la Cluj. Deschiderea acestui birou nou reprezintă un pas important în dezvoltarea operațiunilor noastre din România, ceea ce ne stimulează să atragem și mai multe talente de top de acum încolo”, a declarat Dorin Badea – șeful centrelor de cercetare din România.

Anul acesta, birourile Evalueserve din România au obținut certificarea Great Place to Work. Aici puteți consulta mai multe detalii:  https://www.evalueserve.com/jobs/.

Centrul de excelență din România are un rol critic în planul de dezvoltare strategică a Evalueserve, fiind și cel mai mare centru din Europa. Numărul angajaților din România aproape s-a dublat în ultimii doi ani datorită dezvoltării accentuate a produselor și serviciilor sale pentru sectoarele financiare, cele de tip corporate și pentru clienții săi din sfera serviciilor profesionale, precum și a dezvoltării produselor și serviciilor de analiză de date și a tehnologiilor de inteligență artificială (AI). 

Despre Evalueserve

Evalueserve este o companie globală, aflată în fruntea celor care le oferă clienților săi soluții sprijinite de produse destinate îmbunătățirii și luării de decizii rapide. Toți clienții săi beneficiază de soluțiile sale unice susținute de tehnologiile de inteligență artificială de tip domain-specific și de cei peste 4,500 de experți. Peste 30% dintre clienții Evalueserve fac parte din topul Fortune 1000, iar numărul utilizatorilor platformelor Evalueserve depășește 25,000. 

Evalueserve are sediul principal în localitatea Zug, Elveția. Pentru mai multe informații despre Evalueserve vizitați: evalueserve.com.

abonare newsletter