Administrație

Baza sportivă „La Terenuri”, pe ultima sută de metri. Care e stadiul lucrărilor? VIDEO

Baza sportivă „La Terenuri” din cartierul Mănăștur se apropie de finalizare. Câteva imagini filmate cu drona surprind un stadiu avansat al lucrărilor.

Baza sportivă „La Terenuri”, aproape finalizată. Foto: Captură ecran video Youtube/ Legat De Cluj LDC. Baza sportivă „La Terenuri”, aproape finalizată. Foto: Captură ecran video Youtube/ Legat De Cluj LDC.

 

 


Conform viceprimarului Dan Tarcea, baza sportivă va fi complet finalizată la finalul lunii iunie, în conformitate cu termenul avansat de constructor.

 


„Finalul lunii iunie rămâne termenul la care lucrările la baza sportivă vor fi în totalitate finalizate, acesta fiind și termenul avansat de constructor. Momentan se lucrează la montarea gazonului, la căile de acces și alte finisaje. Sperăm că termenul va fi respectat și la finalul lunii iunie lucrările să fie realizate”, a declarat Dan Tarcea, miercuri, pentru monitorulcj.ro.

La finalul lunii aprilie, lucrările erau deja 90% realizate, conform lui Dan Tarcea.


Lucrările trebuiau terminate încă din septembrie 2021, iar în luna noiembrie a aceluiași an, primarul Emil Boc declara că nu exclude varianta rezilierii contractului cu asocierea de firme care lucrează la baza sportivă La Terenuri, dacă aceștia nu recuperează din întârzieri până la începutul anului aflat în curs.

Durata lucrărilor prevăzută în contract este de 16 luni și a fost prelungită de două ori cu acordul părților. Lucrările au ănceput să avanseze într-un ritm normal de abia la începutul acestui an.


Ce facilități va avea baza sportivă?

Investiția are ca obiect crearea unei zone de agrement cu facilități moderne pe o suprafață de peste 4,2 hectare, iar proiectul cuprinde terenuri pentru sporturi în aer liber: tenis de câmp, baschet, mini fotbal, badminton, volei, amenajate cu suprafețe sintetice adaptate și prevăzute cu nocturnă.

De asemenea, vor fi create terenuri de beach volley cu nisip, o pistă de alergare, o zonă cu aparate și echipamente parkour, un skatepark și zone de fitness. Pentru activități indoor, baza sportivă prevede o clădire multifuncțională în care pot avea loc variate sporturi precum squash, tenis de masă, escaladă, yoga sau aerobic.


Baza sportivă va avea spații verzi semnificative

Suprafața de spații verzi amenajate în cadrul zonei de agrement este de peste 18.000 de metri pătrați, iar investiția cuprinde crearea de parcări auto și facilități pentru biciclete: stație pentru bike sharing și stații pentru încărcarea bicicletelor electrice. Căile de acces vor fi modernizate și se vor crea două pasaje de trecere peste pârâul Calvaria.

Contractor general al lucrărilor este Asocierea SC RO - Verde Landscaping SRL - SC Opentrans SRL - SC Electrogroup SA - SC Cris Garden SRL - SC Prospect Dill SRL. Valoarea contractului se ridică la 26,5 milioane de lei fără TVA, din care servicii de proiectare: 501.360 lei fără TV, servicii de asistență tehnică: 90.680 lei fără TVA,  valoarea lucrărilor de execuție: 25.989.576,15 lei fără TVA.

Cu toate întârzierile „la activ” și problemele care au apărut pe durata lucrărilor, după finalizarea acestui obiectiv de investiții, clujenii și nu numai vor avea oportunitatea să se relaxeze sau să practice activități sportive într-o nouă facilitate ultramodernă, cu acces gratuit, pe modelul celei existente deja în cartierul Gheorgheni.

Sursă video: Youtube/ Legat De Cluj LDC

CITEȘTE ȘI:

EXCLUSIV. Scandal pe șantierul de „La Terenuri”. Un clujean și câinele său, agresați de muncitori. Firma de construcție se apară: „E șantier, nu avea ce să caute”. VIDEO

abonare newsletter