Administrație
Ambulatoriul Integrat al Spitalului Clinic de Boli Infecțioase va fi extins și modernizat cu bani europeni
Ambulatoriul Integrat al Spitalului Clinic de Boli Infecțioase va fi extins și modernizat cu bani europeni în urma unei investiții de peste 15 milioane de euro.
Consiliul Județean Cluj și Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene au semnat miercuri, contractul de finanțare pentru extinderea, modernizarea și dotarea Ambulatoriului Integrat al Spitalului Clinic de Boli Infecțioase Cluj-Napoca.
Peste 15,5 milioane de euro, pentru cea mai mare și complexă unitate ambulatorie din țară
Valoarea totală a proiectului finanțat prin Programul Sănătate este de 78,3 milioane de lei, cu TVA inclus.
CITEȘTE ȘI:
Clujul va avea un centru integrat de chirurgie minim-invazivă, unic în România. Investiție de peste 15 milioane de euro.
„După cum am afirmat la începutul acestei luni, a sosit momentul semnării contractului de finanțare europeană prin care vom extinde, moderniza și dota cea mai mare și complexă unitate ambulatorie din țară - Ambulatoriul Integrat al Spitalului de Boli Infecțioase. Este o investiție foarte importantă pentru sectorul medical clujean, și nu numai, prin intermediul căreia vom extinde paleta de servicii medicale oferite pacienților”, a declarat Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj.
Centru Integrat de chirurgie minim-invazivă, unic în România
Proiectul vizează realizarea Centrului Integrat de chirurgie avansată minim invazivă prin refuncționalizarea completă a etajului 5, corp B. Concret, se mărește configurația și suprafața spațiilor medicale, se introduc noi funcțiuni, printre care:
*trei săli de operații pentru ortopedie/dermatologie,
*chirurgie generală și ginecologie,
*trei saloane pentru pacienți,
*săli de tratament
De asemenea, Laboratorul de recuperare medicală, medicină fizică și balneologie va fi reconfigurat în întregime, prin intervenții asupra întregului nivel demisol al corpului A.
CITEȘTE ȘI:
Investiție majoră în sistemul sanitar clujean. Ambulatorul Spitalului de Boli Infecțioase va fi echipat cu tehnologie medicală de top.
Vor mai fi amenajate două bazine, pentru copii și adulți, în vederea dezvoltării serviciilor de hidrokinetoterapie la demisolul clădirii corpului A, vor fi create circuite separate pentru copii și adulți pentru fiecare din serviciile oferite în cadrul Laboratorului, urmând a fi amenajate și vestiare cu acces separat și spațiile specifice procedurilor de recuperare.
Totodată, pentru reabilitarea completă a exteriorului clădirii vor fi realizate, printre altele, lucrări constând în înlocuirea tâmplăriei existente cu o tâmplărie cu coeficient termic ridicat, termoizolarea pe interior a fațadei clădirii pentru sporirea coeficientului termic, instalarea unor sisteme de climatizare, realizarea instalațiilor de ventilație, amplasarea unor panouri fotovoltaice și înlocuirea instalației electrice interioare.
Citiți monitorulcj.ro și pe Google News
CITEȘTE ȘI: