Administrație

Cum vor fi folosite fondurile obținute de Consiliul Județean în urma emisiunii de obligațiuni de 75 milioane de euro? „Banii vor merge pe dezvoltare”

Zeci de milioane de euro vor fi folosite pentru finanțarea proiectelor din domeniul sănătății, culturii și educației, dar și pentru infrastructura din Cluj.

Alin Tișe, Consiliul Județean Cluj, despre fondurile alocate pentru dezvoltare în urma emisiunii de obligațiuni/Foto: Alin Tișe Facebook.com Alin Tișe, Consiliul Județean Cluj, despre fondurile alocate pentru dezvoltare în urma emisiunii de obligațiuni/Foto: Alin Tișe Facebook.com

 

 


La sfârșitul lunii octombrie, Consiliul Județean Cluj a lansat o primă emisiune de obligațiuni a județului, în valoare de 75.680.000 euro. Maturitatea împrumutului e de 10 de ani, cu scadență în 2033 și cu o opțiune de rambursare anticipată în anul 2029.

 


Potrivit reprezentanților Consiliului Județean Cluj, o parte din bani vor fi folosiți pentru stingerea unor credite pentru investiții, iar circa 30 de milioane de euro vor fi destinați proiectelor de dezvoltare. 

„Din totalul acestei sume de 75 de milioane de euro, circa 45 de milioane de euro sunt alocați pentru stingerea datoriei pe care o avem la creditele luate tot pentru investiții, adică stingem un credit cu alt credit pentru investiții, care din punctul nostru de vedere, dar și al consultantului este mai avantajos pentru Consiliul Județean. Iar diferența de 30 de milioane o investim pentru proiecte noi, practic, investiții în proiecte pe care le-am câștigat prin finanțare europeană”, a declarat președintele Consiliului Județean Alin Tișe, în cadrul unei intervenții radio. 


În privința șanselor de a obține fondurile substanțiale în valoare de 75.000.000 euro, reprezentanții administrației județene consideră că proiectul este unul realizabil. 

„Suntem încrezători că vom obține această sumă. Ca urmare a analizelor făcute de societățile financiare, prin firmele de consultanță și parteneriat pe care le-am contractat, ne-au asigurat că va fi un succes pentru că județul Cluj beneficiază de o credibilitate extraordinară. 


CITEȘTE ȘI: 
Premieră la Cluj: Consiliul Județean lansează prima emisiune de obligațiuni a județului, în valoare de 75 milioane €

Dacă ratingul pe județ este mai mare decât cel pe țară, aceasta înseamnă că investițiile gândite la nivelul județului Cluj se înscriu pe traseul corect”, a explicat Alin Tișe. 

Emisiunea de obligațiuni reprezintă un mecanism ce poate fi folosit la nivelul administrațiilor din teritoriu, reprezentând o premieră și pentru județul Cluj. Prin comparație cu titlurile de stat, destinația fondurilor atrase prin obligațiuni constă în dezvoltarea infrastructurii locale, fără a pune presiune pe bugetul Consiliului Județean. 


Investiții în infrastructura medicală din Cluj

Investițiile în construirea unui spital ar putea fi amortizate din fondurile obținute prin emisiunea de obligațiuni. Iar presiunea financiară nu va mai fi resimțită de bugetul public, adică de fondurile obținute din taxele clujenilor.

„Spre exemplu, dacă se construiește un spital într-un județ, spitalul are o durată de amortizare a investiției de aproximativ 50 de ani. În ce măsură cetățenii de azi ai județului Cluj, din banii lor, sunt obligați să suporte cheltuielile pentru o asemenea investiție? Adică, punem efortul în întrgime pe actualii cetățeni ai Clujului, pentru un spital a cărui investiție se amortizează în zeci de ani? Sau el trebuie să fie amortizat treptat, iar cetățenii să se poată bucura de acest spital?

Aici e o întreagă discuție: cine trebuie să se bucure de acest spital, doar cei care sunt contemporani cu execuția lucrărilor de construire, sau și cei care se vor bucura de el după cei câțiva ani în care va fi realizat spitalul?”, a arătat președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe. 

Diferența de 30 de milioane, obținută prin emisiunea de obligațiuni, va fi direcționată pentru finanțarea unui număr de 20 de proiecte co-finanțate, precum:
realizarea Centrului școlar pentru educație incluzivă, 
extinderea și modernizarea Ambulatorului de Psihiatrie Pediatrică de la Spitalul de Urgență pentru Copii, 
restaurarea, conservarea și punerea în valoare a moumentului istoric din Răscruci- Castelul Banffy, 
îmbunătățirea infrastructurii rutiere prin modernizarea drumurilor (sectorul Gilău, Mărișel, Săvădisla (Iara-Buru), Chinteni (Panticeu-Recea Cristur), Așchileu (Borșa-Bonțida) etc. 

„Toți banii vor merge numai pe dezvoltare”, a declarat Alin Tișe. 

Cei 30 de milioane de euro vor fi folosiți pentru cofinanțarea unei părți a proiectelor în lucru, ce revine în sarcina Consiliului Județean. Aria proiectelor dezvoltate vizează asemenea domenii precum sănătate, cultură, infrastructură, educație etc. 

Dacă administrația județeană va reuși să obțină fondurile prevăzute prin emisiunea de obligațiuni, același mecanism va fi folosit în viitor pentru finanțarea unor alte proiecte. 

Citiți monitorulcj.ro și pe Google News

CITEȘTE ȘI:

Premieră la Cluj: Consiliul Județean lansează prima emisiune de obligațiuni a județului, în valoare de 75 milioane €

abonare newsletter