Administrație

Viitorul parc multifuncțional din Florești, tot mai aproape de realizare. „Suntem pe ultima sută de metri pentru atribuirea contractului”

Contractul pentru proiectul viitorului parc multifuncțional din Florești, pe modelul Bazei Sportive din cartierul Gheorgheni, urmează să fie semnat în perioada următoare. În cel mai scurt timp, administrația va putea emite ordinul de începere a lucrărilor.

Contractul pentru realizarea parcului multifuncțional din Florești urmează să fie semnat în curând/Foto: Bogdan Pivariu Facebook.com Contractul pentru realizarea parcului multifuncțional din Florești urmează să fie semnat în curând/Foto: Bogdan Pivariu Facebook.com

 

 


Odată cu semnarea autorizației de construire pentru Spitalul Regional de Urgență (SRU) Cluj, Primăria Florești anunța și începerea lucrărilor la cel mai mare parc din comună. 

 


„Am în plan ca în cel mai scurt timp să pot să vă dau vestea, la fel de mult așteptată, de semnare a Autorizației de Construire pentru o nouă școală, o nouă creșă, începerea lucrărilor la noul parc multifuncțional (asemănător cu cel dezvoltat de Primăria Cluj în zona Gheorgheni) și multe alte obiective importante pentru comunitatea noastră”, anunța săptămâna trecută primarul Floreștiului, Bogdan Pivariu.

Parcul multifuncțional din Florești va fi amenajat pe o suprafață de 4,2 hectare, după zona străzii Poligon, un proiect de 23 de milioane de lei. În urmă cu un an de zile, administrația din Florești lansa licitația pentru realizarea parcului de agrement și sport, care include: 


  • Pistă de alergare 
  • Terenuri de tenis, volei, baschet și badminton
  • Pistă promenadă
  • Zonă picnic
  • Platformă Belvedere
  • Teren minifotbal cu gradene
  • Pistă role și pistă exterioară pentru biciclete

Durata de realizare a proiectului este estimată la o perioadă de 16 luni, după emiterea ordinului de începere a lucrărilor.

Potrivit edilului, semnarea contractului pentru realizarea acestui obiectiv însemnat pentru Florești este programat pentru perioada următoare. 


Banii necesari realizării parcului multifuncțional din Florești sunt prevăzuți în buget. După atribuirea contractului și derularea etapei de contestații, administrația va putea emite ordinul de începere a lucrărilor. 

„În privința parcului din Florești, în aceste zile trebuie semnat contractul cu cei care au câștigat, au fost cerute ultimele clarificări, dar suntem pe ultima sută de metri pentru atribuirea contractului. Fondurile sunt prevăzute în buget. 


Urmează să declarăm câștigătorul, etapa contestațiilor, semnăm contractul și dăm ordinul de începere a lucrărilor și va începe lucrul la cel mai mare parc ce va fi edificat în Florești”, a declarat, joi, primarul comunei Florești, Bogdan Pivariu, în cadrul unei intervenții radio locale. 

La finalul anului trecut, administrația comunei Florești anunța elaborarea noului Plan Urbanistic General ce prevede creșterea spațiilor verzi din comună la circa 550 hectare. 

În toamna anului trecut, pe strada Cetății din Florești a fost deschis un nou parc, cu spații de joacă pentru copii.

Ulterior, autoritățile anunțau demararea procedurilor pentru lucrările de amenajare a două noi parcuri la Florești, pe strada Urușagului și în zona străzilor Someșului-Tineretului, dar și lucrări de reamenajare a locului de joacă de pe strada Urușagului.

Citiți monitorulcj.ro și pe Google News

CITEȘTE ȘI:

Floreștenii vor avea o bază sportivă pe 41.000 de mp. Primăria, pregătită să lanseze licitația

Proiecte de peste 50 de milioane de euro, din fonduri nerambursabile, în Florești

Floreștiul are un nou PUG, care aduce peste 500 de hectare de spații verzi. Pivariu: „În viitor, se vor construi preponderent imobile cu regim redus de înălțime”

Primăria Florești a eliberat autorizația de construire pentru Spitalul Regional Cluj. Pivariu: Urmează lansarea licitației pentru execuție

abonare newsletter